Frică de Curtean

Aflată în capătul celălalt al clasamentului, echipa lui Pustai caută un rezultat pozivit pe Bega, dar se teme de fostul lor mijlocaș stânga, care și-a pus în gând să le dea gol. Alexandru Curtean va fi titularizat de Gabi Balint, în condițiile crizei de efectiv, iar conducătorii fostei sale echipei sunt deja puși în gardă. „În contractul de transfer al lui Curtean nu s-a specificat ca acesta să nu aibă joc împotriva nostră. Mă tem de Curtean și sunt sigur că ne va taxa dacă ne va prinde. La cât îl știu de ambițios, cred că va da totul împotriva fostei sale echipe", a spus Corin Cindrea, președintele echipei Gaz Metan. În tur, Curtean a marcat trei goluri de generic în poarta timișorenilor.
Frică de Curtean

Aflată în capătul celălalt al clasamentului, echipa lui Pustai caută un rezultat pozivit pe Bega, dar se teme de fostul lor mijlocaș stânga, care și-a pus în gând să le dea gol.

Alexandru Curtean va fi titularizat de Gabi Balint, în condițiile crizei de efectiv, iar conducătorii fostei sale echipei sunt deja puși în gardă. „În contractul de transfer al lui Curtean nu s-a specificat ca acesta să nu aibă joc împotriva nostră. Mă tem de Curtean și sunt sigur că ne va taxa dacă ne va prinde. La cât îl știu de ambițios, cred că va da totul împotriva fostei sale echipe”, a spus Corin Cindrea, președintele echipei Gaz Metan. În tur, Curtean a marcat trei goluri de generic în poarta timișorenilor.

Aflat sub presiune la debutul în fața suporterilor timișoreni, mijlocașul vrea să facă un meci mare sâmbătă. „Va fi foarte interesant pentru mine, un joc mai neobișnuit decât altele. Parcă este cumva prea devreme să joc cu fosta mea echipă, dar o să dau totul pe teren. Nu o să mă gândesc la faptul că am fost acolo, acum sunt la Poli Timișoara, lupt pentru acest club, mă gândesc să dau gol în orice meci”, a declarat, ieri, Curtean. De la el așteaptă multe inclusiv colegii. “E un avantaj că cel mai bun jucător al lor din tur e acum colegul nostru, dar sperăm să dea și el un gol sâmbătă”, a explicat Artiom Karamyan.

Pustai: „Timișoara o să vrea revanșa”

Antrenorul Mediașului nu este străin de rezultatele bănățenilor de acasă: opt victorii și o singură înfrângere. „Joacă foarte bine pe teren propriu. Probabil că sunt anumite orgolii acolo după ce i-am bătut în tur cu 5-1 și mă refer la orgolii sportive și la dorința de revanșă” a spus Pustai.

1,3 milioane de euro a primit Mediașul din transferul lui Curtean la Timișoara, cel mai mare făcut vreodată de Gaz Metan

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Berea fără alcool poate conține alcool. Ce înseamnă, de fapt, «0%» și ce trebuie să verifici pe etichetă
Mediafax
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Lacul uriaș care crește de 20 de ani în mijlocul unui sat. Fosta carieră minieră va deveni zonă turistică
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O influenceriță de 33 de ani a murit în urma unei operații plastice complexe. A lăsat în urmă trei copii și un soț îndurerat: „A fost dragostea vieții mele, cea mai bună soție și o mamă incredibilă”
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă o invită în oraș pe profa de Religie
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Tatăl lui Șerban Huidu, părăsit de soție pentru un fost pușcăriaș: 'Am fost un prost!'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Niciunul dintre noile radare fixe nu poate fi folosit pentru a aplica amenzi. CNAIR: „Apelăm la bunul-simț al șoferilor”
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania