Cindrea:** „Să nu se sinucidă Lajos”

Cindrea:** „Să nu se sinucidă Lajos
  • Publicat:
  • Actualizat:

Oficialul din Mediaș nu înțelege de ce arbitrul nu a fost exclus din activitate, după erorile de la meciul Gaz Metan – Dinamo și este convis că pedeapsa acestuia va fi micșorată, cum s-a întâmplat și în cazul lui Colțescu.

„Ce trebuie să facă un arbitru ca să fie exclus din arbitraj? Să ia el mingea și să o bage în poartă?”, întreabă Corin Cindrea, după ce a aflat pedeapsa primită de Tiberiu Lajos. Președintele lui Gaz Metan spune că suspendarea până la finele campionatului este o măsură mult prea blândă în comparație cu faptele arbitrului. „Trebuie luate măsuri drastice dacă se vrea să se schimbe ceva. Intenția domnului Lajos s-a văzut pentru cine are ochi să vadă. El nu a greșit doar la faza penalty-ului și când a ezitat să elimine doi jucători. Au mai fost multe greșeli mici, care influențează însă”, a declarat Cindrea, care nu ironizează scuzele lui Lajos

„Colțescu ne-a dezavantajat clar la jocul cu FC Brașov. A fost suspendat, a amenințat că se sinucide și apoi i s-a ridicat suspendarea. Să nu facă și Lajos la fel pentru că am înțeles că se ascunde după tot felul de motive. Dacă e labil psihic de ce s-a prezentat la meci?”, a tunat președintele Corin Cindrea. Oficialul lui Gaz Metan spune că sistemul fotbalului din România este unul defect și se așteaptă ca Lajos să mai arbitreze în acest sezon. „Astfel de arbitraje ajung să devină certitudine. Nu sunt excluși pentru a putea fi apoi absolviți de vină. Noi suntem o echipă mică și nu umblăm la arbitraje, dar se pare că asta este metoda care se practică. Sunt lucruri pe care le-am văzut și acum le simt pe pielea mea”, a conchis Cindrea.

Licențiat în jurnalism, Vlad Măcicășan a început să colaboreze cu ProSport încă din anii de facultate. Scrie fără întrerupere pentru ProSport de 17 ani, când a și început cariera de jurnalist sportiv. Jurnalist de presă scrisă și tv, Vlad Măcicășan moderează și emisiuni ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele