Ioan Vieru a luat bronzul la 400 de metri! „Ce mi-am propus, am realizat!”

Ioan Vieru a adus în această seară cea de-a doua medalie pentru România, după bronzul obținut ieri de Anca Heltne. Sportivul român a sosit pe 3 în cadrul probei de 400 de metri plat, în cadrul Campionatelor Europene de Ateltism indoor, de la Torino. La doar câteva minute după această performanță atletul a ținut să-și manifeste bucuria prin intermediul ziarului nostru. "Știam că dacă nu plec tare de la început nu am șanse. Am vorbit toți de la început să fim fair play, să nu ne împidicăm și așa a fost. Sunt cel mai fericit om, asta mi-am propus, asta am realizat. Am 30 de ani și cred că este o mare performanță să obții o medalie la această vârstă. Sper ca toată lumea să fie mulțumită de mine, și din atletism, și din lumea sportului", a spus Vieru pentr ProSport Elevul lui Victor Nicolae a mai fost medaliat cu bronz și la CE Viena 2002, la aceeași proba. "Moldo", așa cum îi spun prietenii, a fost cel mai în vârstă atlet din finală. Delegația României la CE în sală de la Torino include 15 sportivi, obiectivul trasat de federație fiind câștigarea unei medalii și calificarea a 3-4 atleți în finalele probelor în care concurează.
Ioan Vieru a luat bronzul la 400 de metri! "Ce mi-am propus, am realizat!"

Ioan Vieru a adus în această seară cea de-a doua medalie pentru România, după bronzul obținut ieri de Anca Heltne.

Sportivul român a sosit pe 3 în cadrul probei de 400 de metri, cu timpul de 46.54 secunde, în cadrul Campionatelor Europene de Atletism indoor, de la Torino.

La doar câteva minute după această performanță atletul a ținut să-și manifeste bucuria prin intermediul ziarului nostru.

"Știam că dacă nu plec tare de la început nu am șanse. Am vorbit toți de la început să fim fair play, să nu ne împidicăm și așa a fost. Sunt cel  mai fericit om, asta mi-am propus, asta am realizat. Am 30 de ani și cred că este o mare performanță să obții o medalie la această vârstă. Sper ca toată lumea să fie mulțumită de mine, și din atletism, și din lumea sportului", a spus Vieru pentru ProSport.

Elevul lui Victor Nicolae a mai fost medaliat cu bronz și la CE Viena 2002, la aceeași proba. "Moldo", așa cum îi spun prietenii, a fost cel mai în vârstă atlet din finală.

Medalia de aur în finala la 400 de metri a fost obținută de Johan Wissman (Suedia), cu 45.89 secunde, urmat de italianul Claudio Licciardello, cu 46.32 secunde.

Delegația României la CE în sală de la Torino include 15 sportivi, obiectivul trasat de federație fiind câștigarea unei medalii și calificarea a 3-4 atleți în finalele probelor în care concurează.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Liverpool a spart banca! Are cel mai scump lot din lume » PSG, lider detașat la profitul din transferuri
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania