Modelul España!

Redactor:
Sergiu Petre
Modelul España!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pițurcă nu are la dispoziție jucători de valoarea lui Xavi sau Iniesta, dar poate învăța din povestea de succes a echipei Spaniei.

Pe 15 noiembrie 2006, Spania era într-o situație aproape similară cu cea a României din acest moment. Risca să piardă calificarea la Euro 2008, selecționerul Luis Aragones era contestat, iar ziarele se înghesuiau să propună federației spaniole înlocuitori pentru banca tehnică.

Coman impecabil, Chivu imperial

În acea perioadă, odată cu naționala României, la Cadiz a venit și înfrângerea pentru viitoarea campioană europeană. A fost exact dușul rece care i-a trezit pe spanioli. La următorul meci, elevii lui Aragones i-au bătut pe englezi chiar pe „Old Trafford“ (1-0) și nu s-au mai oprit. Au câștigat între timp Campionatul European și au bătut record după record, ajungând la 29 de meciuri fără înfrângere în partide amicale și oficiale. Victoria de atunci este cu atât mai merituoasă cu cât echipa noastră a fost privată de prezența lui Adi Mutu.

În poartă a fost Dani Coman – desemnat de presa română omul meciului –, iar cuplul de fundași centrali a fost alcătuit din Tamaș și Chivu, adică același pe care Piți îl va alinia și la meciul cu sârbii. Marica, pe atunci la Șahtior, a făcut și el un meci foarte bun, înscriind unicul gol al întâlnirii.

Tudor repetă testele UEFA

Alexandru Tudor trece astăzi din nou prin testele fizice impuse de UEFA arbitrilor de elită. La prima examinare, acum o lună, la Malaga, Tudor picase examenul. De data aceasta, el va susține testarea fizică la Nisa, astăzi, la prânz, unde va fi prezent și grecul Vassaras, cel care ne va arbitra cu Serbia.

Austria – România, în direct pe Pro TV

Meciul cu Austria, al doilea din „dubla“ decisivă pe care echipa națională a României o va disputa la finele acestei luni, va fi transmis în direct și în exclusivitate pe Pro TV. Partida se va juca pe 1 aprilie, pe stadionul Worthersee Arena, din Klagenfurt, și va începe la 21:30, ora României.

"Nu ne încălzește cu nimic statistica. Am bătut Rusia și Turcia, semifinaliste la Euro, dar n-am ieșit din grupe" – Ionuț Lupescu, director general FRF

"Mă bucur foarte tare că eu am înscris acel gol și sper să nu ne oprim aici cu astfel de surprize plăcute" – Ciprian Marica, atacant România
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe internauți „E jenant ce faci”
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce a urmat i-a uimit pe…
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Fiica lui Gică Popescu a spus totul despre implicarea ei în evenimentul dedicat Generației de Aur. ”În sfârșit!”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc ți-ai făcut singură. Nu rămâne așa”
Getuța Sterp a răbufnit și ea la adresa Marei Bănică! Ce i-a transmis jurnalistei: „Să vezi ce bătaie de joc…
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Una mai frumoasă decât cealaltă! Fiicele lui Gică Popescu și Ilie Dumitrescu, apariții spectaculoase la meciul Generației de Aur
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Ce să pui în cafeaua de dimineaţă ca să slăbești văzând cu ochii
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
Încă un deces neaşteptat în Generaţia de Aur. Rămânem fără valori
BANCUL ZILEI. Într-o zi  vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare de bani: - Cât?
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Produsele de pe Shein şi Temu s-ar putea scumpi. UE vrea taxe vamale pentru toate comenzile
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite de probleme
Surpriză totală pentru Irinel Columbeanu, în ziua în care a împlinit 67 de ani. Fostul fotomodel l-a făcut să uite…
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta îmi ceri tu bani?!” + Diva s-a lipit de perete
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul crai, Cătălin Cazacu! ”Pentru ăsta…
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Reguli noi la vămile din România. Autoritatea Vamală Română a făcut anunțul
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
Amazon Games angajează în București. Care sunt posturile disponibile?
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
O modificare facială ar putea fi un semn de cancer pulmonar, spun pneumologii
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Sorana Cîrstea a ratat la mustaţă calificarea în turul secund la Roland Garros
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
Daliana Răducan a decis ce rochie de mireasă va purta. Reacția savuroasă a lui Răzvan Simion: „Pot arunca o privire?”
×