Olăroiu: „Nu-s baby-sitter pentru Rădoi!”

Redactor:
Amir Kiarash
Olăroiu: „Nu-s baby-sitter pentru Rădoi!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Incredibil, dar adevărat! Dat afară printr-un comunicat de federație, Olăroiu a ajuns, în 24 de ore, în situația de a dori să plece de la Al-Hilal din propria inițiativă. Numai că acum se confruntă cu o problemă.
Arabii încearcă din răsputeri să-l convingă să treacă peste ce s-a întâmplat după finala Cupei și să antreneze, în continuare, Al-Hilal! Românul însă joacă tare. „E clar că nu mai sunt dorit aici, pentru că, de când am venit, rivalele noastre nu au mai câștigat nicio competiție importantă și fac orice ca să scape de mine. Ultimul exemplu e ceea ce s-a întâmplat după meciul cu Al-Shabab. E un război rece care va continua la infinit și voi fi învins până la urmă. Așa că mai bine să închei socotelile cu Al-Hilal“, spune Olăroiu. Totuși, șeicii și prinții nu renunță și speră să-l convingă pe fostul tehnician al Stelei să se răzgândească. Până la soluționarea cazului, un alt român de la Al-Hilal așteaptă cu sufletul la gură decizia finală. E vorba despre Mirel Rădoi, cel care a acceptat să joace în Arabia Saudită și pentru că astfel s-a regăsit cu antrenorul său preferat.

Mirel a venit la Riad pentru Oli

„Recunosc, dacă nu era Oli la Al-Hilal, m-aș fi gândit mult mai bine înainte să vin la Riad”, a spus Mirel. Oli însă insistă că, indiferent de ce se va întâmpla cu el, fostul căpitan al roș-albaștrilor nu are motive de îngrijorare. „Mirel e un profesionist și își va vedea de treaba lui. E clar că, în viitor, drumurile noastre se vor despărți, că doar nu sunt baby-sitter-ul lui Rădoi! Eu l-am adus aici, are un contract excelent pe care trebuie să-l respecte“, a afirmat Oli.

Poate ajunge selecționer al Emiratelor Arabe Unite

În cazul în care va părăsi formația din Riad, Olăroiu va avea o singură „problemă”: ce ofertă să aleagă, întrucât, în acest moment, este asaltat de propuneri care mai de care mai tentante din zona Golfului Persic. Prima opțiune a românului este naționala Emiratelor Arabe Unite! De asemenea, Oli mai este ofertat de cei de la Al-Ahli (Emirate), dar și de mai multe cluburi din Qatar, în frunte cu Qatar SC.

„Nu vrem Cupa, îl vrem pe Cosmin!”

Și aseară fanii s-au dus la club înarmați cu bannere. Totuși, de teamă că Olăroiu ar putea fi sufocat de suporteri, în cazul în care aceștia îl vor vedea, susținătorii alb-albaștrilor au fost ținuți la poarta sediului clubului. Fanii au scandat minute în șir: „Nu vrem Cupa, îl vrem pe Cosmin”.

 

3 ani de contract mai are Mirel Rădoi la Al-Hilal

1,6 milioane de euro este salariul anual al fostului stelist la formația din Riad

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră în cupele europene
A făcut 5-4 în minutul 90+5 și a scris istorie! Echipa care, după 121 de ani, va juca în premieră…
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Decizie pentru cei care au PERMIS CATEGORIA B. Klaus Iohannis a promulgat legea chiar acum
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…