Paraschiv la pătrat

Paraschiv la pătrat
  • Publicat:
  • Actualizat:

La prima vedere, Oțelul Galați pare a fi o echipă lipsită de grijile retrogradării.
Înaintea meciului de ieri cu Gaz Metan Mediaș, Marius Stan și Petre Grigoraș erau îngrijorați de situația critică prin care trece clubul și nu știau dacă vor putea să-și mobilizeze jucătorii în fața unui adversar modest.

Grigoraș a recunoscut că obiectivul gălățenilor este evitarea retrogradării, chiar dacă el își dorește să ducă echipa în cupele europene. Aflată în imposibilitatea de a le achita jucătorilor salariile și ratele contractuale, Oțelul pare a fi echipa frumoasă a acestui debut de retur, cu un fotbal deschis, de atac, oferind, cel puțin când joacă în fața propriilor suporteri, un spectacol fotbalistic plăcut ochiului.

 

Spectacol în prima repriză

Gaz Metan a încercat să dea lovitura la Galați, dar elevii lui Grigoraș nu au fost de acord și au început tare meciul, Paraschiv învingându-l cu sânge rece pe fostul său coleg, portarul Vâtcă, din interiorul careului de 16 metri. Când toată lumea se aștepta să vadă un festival de goluri, Todea prinde un șut din cădere care îl surprinde și pe portarul Kolev. Oaspeții forțează desprinderea, dar bulgarul Kolev e în zi de grație.

Finalul primului mitan aparține „oțelarilor”. Iorga scutură plasa porții adverse după o minge trimisă cu capul din șase metri. Paraschiv iese din nou la rampă și închide tabela la 3-1 după un șut înșelător din apropierea punctului cu var. În repriza a doua, „oțelarii” aleg cartea contraatacului, dar niciuna dintre acțiunile tăioase ale acestora nu-și atinge ținta. Medieșenii trec în două rânduri pe lângă gol, dar Dudiță și Todea nu-l pot învinge pe Kolev. Râmâne 3-1 pentru Oțelul, într-un joc deschis, în care gălățenii au arătat că rămân o echipă care știe să facă spectacol și atunci când se află în criză.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în România
Ce trebuie să faci neapărat azi, pe 6 mai, în a doua zi de Paște. Tradiția datează de secole în…
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
La penalty-ul bătut de Rrahmani, 6 CFR-iști erau în careu. Marius Avram a spus ce calificativ ar merita Marian Barbu
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Cornel Dinicu a întins masa de Paște pe ruinele Fermei Dacilor! A făcut dezvăluiri emoționante
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
Simona Halep, anunţul aşteptat de toată lumea după Paşte
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la sfinţirea bucatelor:
Reacţia unor turişti thailandezi, ajunşi în ziua de Paşte în Maramureş. Au făcut poze cu preotul şi au asistat la…
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Substanță RADIOACTIVĂ, găsită în urina fumătorilor de țigări electronice!
Ce s-a ales de femeia care a fost timp de 8 ani amanta fratelui soţului său. Cum arată la 41 de ani
Ce s-a ales de femeia care a fost timp de 8 ani amanta fratelui soţului său. Cum arată la 41…
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat fenomen din 2024 se desfășoară în județul Buzău
Locul din România în care oamenii s-au întors în timp, în 1888. Cel mai ciudat fenomen din 2024 se desfășoară…
INTERZIS pe tot teritoriul României. Legea pe care niciun român nu o va încălca
INTERZIS pe tot teritoriul României. Legea pe care niciun român nu o va încălca
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Dorinel Munteanu, „neamț“ doar cu porecla: reacție grobiană la interviul transmis live la televizor VIDEO
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
Inzaghi vrea să păstreze la Inter pentru sezonul viitor toţi jucătorii cu care a luat titlul
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
CONTROVERSĂ: Limită de viteză de 30 km/h pe podurile de pe autostradă?
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale
Zodiile care vor pierde o persoană dragă până la finalul primăverii. Ce anunță astrele pentru trei semne zodiacale