„Închid peluzele”

Redactor:
Sergiu Petre
„Închid peluzele
  • Publicat:
  • Actualizat:

În 2008, Becali s-a despărțit într-un mod deloc prietenos de suporterii steliști. Spectatorii din Ghencea l-au huiduit și l-au înjurat copios la ultimele două meciuri de pe teren propriu. Atitudinea suporterilor nu s-a schimbat nici acum, în 2009, iar Gigi Becali va trebui să suporte o nouă „porție” de injurii la adresa lui cu ocazia meciului din această seară, cu FC Vaslui. Pus în gardă de ultimele manifestări ale fanilor roș-albaștri, care au refuzat până și apelul la calm făcut de idolul Marius Lăcătuș, finanțatorul stelist a trecut din nou la amenințări. „Suporterii trebuie să știe că, dacă la meciul cu Vaslui nu se comportă bine, o să închid peluzele. Oricum sunt 30-40 de inși care au interdicție prin lege. Vor fi 2-300 cu interdicție, că oricum pe mine atâția mă înjură. Restul se ia după ei”, a declarat ieri Gigi Becali pentru ProSport.

„Ei mă înjurau, eu plăteam…”

Finanțatorul echipei din Ghencea a explicat și cum a ajuns la această concluzie. „Eu le-am făcut o mie de gesturi, am vorbit de cinci ori cu ei. Știi cum era? Mă înjurau, eu plăteam, iar mă înjurau, iar plăteam autocare, deplasări… Și nu mai vreau să fiu prost. N-am să opresc cursul vieții mele din cauza lor. Dacă se comportă bine la meciul cu Vaslui, le plătesc din nou”, a spus Becali.

 

Coregrafie și manifeste anti-Gigi

Ultrașii steliști s-au pregătit special pentru meciul din această seară. Suporterii vor avea o coregrafie împotriva lui Gigi Becali și vor răspândi la stadion chiar și o revistă ce va cuprinde motivele pentru care se dorește îndepărtarea lui Becali din Ghencea.

"Acum sunt 30-40 de inși care au interdicție prin lege. Vor ajunge 2-300 cu interdicție, că pe mine atâția mă înjură. Restul se ia după ei" – Gigi Becali, finanțator Steaua


"Daca nu se comportă bine la meciul cu Vaslui, la jocul următor de acasă o să închid peluzele"
– Gigi Becali, finanțator Steaua

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Anunţul momentului! Este vorba despre Florin Piersic
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
Florin Prunea a auzit că Niculae e OUT de la Rapid și a răbufnit
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu a avut nicio șansă
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Mara Bănică, de NERECUNOSCUT după ce și-a făcut o nouă intervenție estetică la față
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să arăt
Codrin Ştefănescu, prima apariţie după diagnosticul de cancer: Am cerut să îmi fie lăsat sicriul deschis indiferent cum o să…
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
Donație fabuloasă, de 25 de milioane de euro, făcută de Gigi Becali. S-a aflat totul chiar înainte de Paște
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
De necrezut! Pe ce dată pică Paștele în 2025? Se întâmplă asta o dată la 10 ani
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Absolut toți românii sunt obligați. Legea a intrat deja în vigoare. Trebuie să-ți cedezi locul
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Controversă Mândruță-Dan Negru despre Lumina Sfântă: „Le dai oamenilor știri care le plac, indiferent dacă sunt adevărate sau nu?”
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
Bill May e pe cale să devină primul bărbat în înotul sincron olimpic
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
La câți KM se schimbă ambreiajul mașinii? Primele semne al ambreiajului uzat
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri