Modelul Mourinho

Din stafful celor de la Al-Hilal face parte un personaj nu foarte cunoscut, dar care joacă un rol important în viața de zi cu zi a românilor. Este vorba despre Hussein Faikh (foto), un libanez de 24 de ani care a studiat și a jucat fotbal în România. La scurt timp după ce Oli a ajuns la Al-Hilal, el a apelat la Hussein, care, de atunci, este translatorul antrenorului. „Am avantajul că am jucat fotbal, chiar și la Sportul Studențesc, și știu limbajul fotbalului", explică Hussein. El are și un proiect de viitor: „Mă gândesc să mă apuc de antrenorat. Mai ales că, în ultimii doi ani, am învățat multe de la Oli, care îmi explică tot. Și Mourinho a început ca translator și uitați unde a ajuns". Până să antreneze Chelsea și să câștige Champions League, Hussein are deja trecut pe treningul de la Al-Hilal inițialele sale, la fel ca celebrul tehnician portughez.
Modelul Mourinho

Din stafful celor de la Al-Hilal face parte un personaj nu foarte cunoscut, dar care joacă un rol important în viața de zi cu zi a românilor.

Este vorba despre Hussein Faikh (foto), un libanez de 24 de ani care a studiat și a jucat fotbal în România. La scurt timp după ce Oli a ajuns la Al-Hilal, el a apelat la Hussein, care, de atunci, este translatorul antrenorului. „Am avantajul că am jucat fotbal, chiar și la Sportul Studențesc, și știu limbajul fotbalului”, explică Hussein. El are și un proiect de viitor: „Mă gândesc să mă apuc de antrenorat. Mai ales că, în ultimii doi ani, am învățat multe de la Oli, care îmi explică tot. Și Mourinho a început ca translator și uitați unde a ajuns”. Până să antreneze Chelsea și să câștige Champions League, Hussein are deja trecut pe treningul de la Al-Hilal inițialele sale, la fel ca celebrul tehnician portughez.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]