„Vreau să iau titlul cu Steaua și să revin la națională”

De ziua sa, Mihiță Pleșan și-a pus două dorințe: să câștige titlul cu Steaua și să revină la echipa națională. Mijlocașul crede că "roș-albaștrii" se vor bate la titlu cu Dinamo, CFR, Urziceni și Timișoara, dar și cu fosta sa echipă, Universitatea Craiova. "Se anunță un retur foarte greu și va fi o luptă între noi, Dinamo, CFR, Urziceni, Timișoara, chiar și Universitatea Craiova, care are o echipă foarte bună și nu este băgată în seamă. Sper, totuși, ca noi să ne bucurăm la sfârșit. Îmi doresc ca și suporterii să fie alături de noi, și la bine, și la rău și să fie înțelegători și să ne ajute în momentele grele, deoarece cu toții ne dorim să le aducem bucurii. Vreau să joc cât mai bine, să câștig titlul cu Steaua și să prind din nou echipa națională", a declarat Pleșan pentru site-ul oficial al clubului
"Vreau să iau titlul cu Steaua și să revin la națională"

De ziua sa, Mihiță Pleșan și-a pus două dorințe: să câștige titlul cu Steaua și să revină la echipa națională. Mijlocașul crede că "roș-albaștrii" se vor bate la titlu cu Dinamo, CFR, Urziceni și Timișoara, dar și cu fosta sa echipă, Universitatea Craiova.

"Se anunță un retur foarte greu și va fi o luptă între noi, Dinamo, CFR, Urziceni, Timișoara, chiar și Universitatea Craiova, care are o echipă foarte bună și nu este băgată în seamă. Sper, totuși, ca noi să ne bucurăm la sfârșit. Îmi doresc ca și suporterii să fie alături de noi, și la bine, și la rău și să fie înțelegători și să ne ajute în momentele grele, deoarece cu toții ne dorim să le aducem bucurii. Vreau să joc cât mai bine, să câștig titlul cu Steaua și să prind din nou echipa națională", a declarat Pleșan pentru site-ul oficial al clubului

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]