„Sunt la 80% din potențial!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul echipei CFR Cluj, Tony da Silva, a declarat, luni, la revenirea în România de la recuperare din Franța, că este refăcut în proporție de 80 la sută, după ce s-a accidentat anul trecut la genunchi.

"Mă simt mai bine. Fac deja aproape antrenamente normale. Pot spune că sunt la 80 la sută din capacitate. A fost o lună foarte grea pentru mine. Am lucrat opt ore pe zi să-mi revin mai repede. Părerea mea e că mai am nevoie de 15-20 de zile pentru a reveni la forma fizică care îmi permite să joc. Voi urma un program care cuprinde alergări, exerciții la sala de forță, la piscinã și foarte puține cu mingea. Nu trebuie să forțez", a afirmat Tony pe aeroportul din Cluj.

Referitor la tragedia suferită de handbalistul Marian Cozma, franco-portughezul a spus că își dorește ca vinovații să plătească. "Sper pentru familia lui ca cei vinovați să plătească scump. Au luat viața unui om. Aici nu contează că era handbalist sau fotbalist. Nu am cuvinte pentru un asemenea gest", a precizat Tony.

Fundașul campioanei s-a arătat dezamăgit și de scandalurile din ultima perioadă din fotbalul românesc. "Nu mă interesează scandalurile, ci doar colegii mei. Am văzut că a venit Mara. Bogdan e un jucător foarte bun și zic eu că e stilul lui Trică. Aici în România se vorbește mai mult de scandaluri decât de fotbal. E dureros pentru un jucător profesionist. Eu mă tot uit la alte campionate, precum cele din Anglia sau Spania, unde nu sunt astfel de probleme. Părerea mea e că trebuie să schimbăm această mentalitate. Trebuie să muncim toți împreună pentru ca fotbalul românesc să ajungă acolo sus", a menționat jucătorul CFR-ului.

Tony a vorbit și despre Gabriel Tamaș, jucător trimis la echipa secundă de conducătorii grupării Dinamo. "E un jucător de națională și asta e o problemă. E păcat pentru că e un jucător profesionist și dacă a făcut greșeli, plătește. Eu sunt fotbalist, nu mai vreau să vorbesc de scandaluri. Voi vorbi doar pe teren", a conchis Tony.

Tony s-a operat la genunchiul drept după o accidentare suferită, în luna noiembrie a anului trecut, în partida retur dintre CFR Cluj și Girondins Bordeaux din grupele Ligii Campionilor.

MEDIAFAX
 

Tags:
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii ale milionarului!
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×