MĂ‚RTURIA IUBITEI

Redactor:
Andru Nenciu
MĂ‚RTURIA IUBITEI
  • Publicat:
  • Actualizat:

Să te afli lângă persoana iubită când aceasta își dă ultima suflare e cumplit. La fel de dureros ca atunci când te gândești că în decursul unui interval de câteva minute zâmbetul larg ți s-a transformat în râuri de lacrimi, iar tricoul bleu cu dungi orizontale al celui de lângă tine a devenit doar o cârpă înmuiată în sânge.

Prietena lui Marian Cozma a fost implicată direct în toată povestea abominabilă, suferind un cutremur interior care a zguduit-o psihic. Efectele nu au întârziat să apară, Claudia închizându-se în carapacea apartamentului din Veszprem al lui Marian. A păstrat deschise canalele de comunicare doar pentru apropiați, și anchetatorii, iar ziua de ieri și-a petrecut-o alături de Petre Cozma, tatăl fostului pivot.

I-a strâns lucrurile

 „Nu poate să vorbească fata, e prea multă lume aici. Vă rog să mă înțelegeți!”, a parat părintele rugămintea ProSport de a lega două vorbe cu tânăra îndoliată. Petre Cozma și Claudia au continuat apoi să îndese lucrurile încărcate de amintiri în saci de plastic, trăgând cu urechea la televizorul comutat pe posturile din România. Au de dus  la bun sfârșit un ritual și trebuie să-și învingă pornirile și durerea transmisă în dublu sens: Veszprem – București.

Șase luni împreună

Relația lui Marian cu mătușa Renatei Tătăran, soția lui Valentin Ghionea, se înfiripase în urmă cu aproximativ șase luni. Legătura părea din ce în ce mai strânsă în ultimul timp și urma să se finalizeze printr-o căsătorie. Din spusele unor apropiați, Claudia lucrează la o bancă din Oradea și obișnuia să-și viziteze constant fostul iubit în Ungaria. Moartea subită a lui Marian i-a provocat fetei o tendință de izolare și un refuz de comunicare. ProSport a aflat totuși una dintre confesiunile Claudiei, mărturisite unei persoane apropiate.

Țiganii au șicanat-o pe Claudia

„La masă, țiganii ne-au tot șicanat și Marian mi-a zis să nu-i băgăm în seamă. L-au lovit mai întâi lângă toaletă, apoi au fugit înapoi, sus. S-a încercat aplanarea conflictului, dar agresorii l-au lovit pe nevăzute cu un scaun în cap, târându-l apoi cu forța spre ieșire, în ciuda opoziției colegilor lui de echipă. L-au lovit cu picioarele în acest timp și apoi a fost înjunghiat. Eu eram în spatele lui”, a declarat Claudia, conform aceleiași persoane. Mergând pe linia afirmației fetei, cea mai plauzibilă supoziție a mobilului crimei ar fi că asasinii au acționat într-un exces de furie, nefiind ceva premeditat și personal.


"O aștept pe Claudia să se îmbrace și plecăm la petrecere. Vă pup pe toți. Pa pa!"
– Ultimele cuvinte adresate familiei pe messenger

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare