„Avem 80% șanse să luăm titlul!”

Fundașul celor de la CRF Cluj, Gabi Mureșan a stabilit obiectivul echipei campioane, dar și adversarii acesteia pentru titlul de campioană. Mureșan vrea să evolueze cât mai bine și să prindă convocari cât mai mult la echipa națională și poate chiar un transfer în străinătate. "Avem 80% șanse să câștigăm campionatul. În momentul de față ne luptăm cu Dinamo pentru titlu, doar ei sunt pe locul 1. Eu sper să rămân în continuare la Cluj și să ajut echipa, dar dacă finalul sezonului nu mă va prinde la CFR, măcar să ajung la o echipă mai puternică. Până atunci mă antrenez și aștept să fiu convocat la echipa națională pentru amicalul cu Croația", a spus Gabi Mureșan la sport.ro
"Avem 80% șanse să luăm titlul!"

Fundașul celor de la CRF Cluj, Gabi Mureșan a stabilit obiectivul echipei campioane, dar și adversarii acesteia pentru titlul de campioană. Mureșan vrea să evolueze cât mai bine și să prindă convocari cât mai mult la echipa națională și poate chiar un transfer în străinătate.

"Avem 80% șanse să câștigăm campionatul. În momentul de față ne luptăm cu Dinamo pentru titlu, doar ei sunt pe locul 1. Eu sper să rămân în continuare la Cluj și să ajut echipa, dar dacă finalul sezonului nu mă va prinde la CFR, măcar să ajung la o echipă mai puternică. Până atunci mă antrenez și aștept să fiu convocat la echipa națională pentru amicalul cu Croația", a spus Gabi Mureșan la sport.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]