Curtean: „Mă bucur că am venit de acum la Timișoara! Vreau să ne calificăm în Ligă”

Deși inițial mijlocașul Alex Curtean trebuia să mai rămână la Mediaș până la finalul acestui campionat, mutarea mijlocașului pe Bega se va produce mult mai repede, chiar în această iarnă. Curtea s-a declarat fericit că va putea evolua la FC Timișoara încă din acest retur și a afirmat că își dorește să ajute gruparea lui Marian Iancu să se califice în Liga Campionilor. "Mă bucur că am venit încă de pe acum la Timișoara. O să-mi pară rău de colegii mei de la Mediaș și știu că le va fi greu să se salveze de la retrogradare, sunt totuși pe locul 16, dar sper. Ce-mi propun la Timișoara? În primul rînd să joc și să-mi ajut colegii, să dau goluri, dar, și mai important, să ne calificăm în grupele Champions League", a declarat Curtean, pentru NewsIn, citat de sport.ro.
Curtean: "Mă bucur că am venit de acum la Timișoara! Vreau să ne calificăm în Ligă"

Deși inițial mijlocașul Alex Curtean trebuia să mai rămână la Mediaș până la finalul acestui campionat, mutarea mijlocașului pe Bega se va produce mult mai repede, chiar în această iarnă. Curtea s-a declarat fericit că va putea evolua la FC Timișoara încă din acest retur și a afirmat că își dorește să ajute gruparea lui Marian Iancu să se califice în Liga Campionilor.

"Mă bucur că am venit încă de pe acum la Timișoara. O să-mi pară rău de colegii mei de la Mediaș și știu că le va fi greu să se salveze de la retrogradare, sunt totuși pe locul 16, dar sper. Ce-mi propun la Timișoara? În primul rînd să joc și să-mi ajut colegii, să dau goluri, dar, și mai important, să ne calificăm în grupele Champions League", a declarat Curtean, pentru NewsIn, citat de sport.ro.

Gaz Metan Mediaș și FC Timișoara s-au înțeles în privința transferului lui Alexandru Curtean, jucătorul semnând un contract pe cinci ani cu gruparea alb-violetă. Marian Iancu va plăti 1,2 milioane de euro pentru mijlocaș, plus 25% dintr-un transfer ulterior al acestuia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ce avere avea generalul Dorin Ioniță. Relația secretă ar fi declanșat un adevărat război pentru bunuri
Cancan.ro
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. La psihiatru: – Am o prietenă imaginară!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
Un nou record pentru benzina standard: e la doar un ban de pragul de 10 lei/litru.
Promotor.ro
VESTE ÎNGROZITOARE! Atacantul a fost internat la terapie intensivă! ERA SĂ SE ÎNECE ÎN PISCINĂ!
Mediafax Italia
Nu a marcat niciun gol, dar E PREFERATUL suporterilor Barcelonei! Reacțiile sale din tribune SUNT VIRALE!
Mediafax Spania