Uhrin, acum îi bați pe sârbi?

Redactor:
Daniel Lup
Uhrin, acum îi bați pe sârbi?
  • Publicat:
  • Actualizat:

În toamna anului trecut, pe când pregătea Timișoara, Dusan Uhrin jr a fost eliminat din UEFA de Partizan Belgrad. Ieri, aflat pe banca CFR-ului, cehul s-a revanșat.

Campioana a învins-o cu 1-0 pe Partizan la finalul unui joc echilibrat, meci în care Traore, atacant care are numai 19 ani, a reușit un gol spectaculos din foarfecă, iar Ciprian Deac și Peralta au fost cei mai buni oameni ai clujenilor în prima repriză. Partida a fost una destul de spectaculoasă, chiar dacă nu s-au marcat multe goluri, ambele echipe ratând rând pe rând mai multe ocazii de a înscrie. Echilibrul s-a pierdut în minutul 77, când Traore, cu o execuție de mare clasă, a marcat din foarfecă unicul gol al meciului, după o recentrare în careu a lui Ruiz. Golul a fost primul pentru ivorian la echipa mare, el impresionând până acum la CFR II, în Liga a III-a.

La finalul jocului, președintele Iuliu Mureșan s-a declarat încântat de victoria formației sale. „Am întâlnit o echipă puternică, iar victoria este cu atât mai importantă. Am avut emoții. A fost cea mai grea zi de pregătire, dar mă bucur că a ieșit totul bine“, a spus după meci Mureșan la gsp tv.

CFR: Stăncioiu (46, Nuno Claro) – Viera, Cadu, Flores (58, Sousa), Panin (46, M. Jose) – E. Kone (46, Culio), G. Mureșan (46, Dani), Peralta (58, Prette), Deac (58, Pereira) – Veljovic (67, Traore), Y. Kone (46, Ruiz).

A venit în România ca să scăpe de foame

Traore are o poveste de viață interesantă. Asemănat de Iuliu Mureșan cu Adebayor, Traore a jucat mai mult pentru echipa a II-a a CFR-ului. Atacantul a mărturisit recent în ProSport că a venit în România pentru a scăpa de foame. „Când am venit în România, îmi era foarte foame. Fotbalul este viața mea. Nu știu să fac nimic altceva. Două săptămâni am lucrat ca și croitor, dar nu mi-a plăcut. Dacă nu era fotbalul, nu știu ce aș fi făcut“, a declarat Traore.


Fabbiani, împrumutat șase luni la River

Presa din Argentina a anunțat ieri că Fabbiani a fost cedat pentru șase luni la River. Newell’s, echipă la care a fost împrumutat inițial atacantul, îl va primi la schimb pe Salcedo plus o sumă de bani. De asemenea, CFR-ul va încasa aproximativ 500.000 de dolari pentru împrumut, iar River va avea opțiune de cumpărare de 2.000.000 de dolari.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Se CONFISCĂ BANII românilor. Decizia se aplică deja peste tot în România
Se CONFISCĂ BANII românilor. Decizia se aplică deja peste tot în România
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri