Revanșa lui Uhrin

Revanșa lui Uhrin
  • Publicat:
  • Actualizat:

CFR-ul continuă seria bună din partidele de pregătire din cantonamentul de la Belek. Clujenii au câștigat astăzi cel mai tare amical, cel cu campioana Serbiei, Partizan Belgrad, 1-0. Partida a fost decisă de reușita spectaculoasă din minutul 77 a ivorianului Traore, o foarfecă din 6 metri.

Prima repriză a fost una destul de echilibrată și cu destule ocazii la cele două părți. Atât CFR-ul cât și Partizan au preferat un joc pe benzi, iar fazele de poartă au venit în urma unor centrări de pe părțile laterale ale terenului. Veljcovic a avut câteva reluări periculoase cu capul din careu, însă de fiecare dată doar în brațele lui Bozovic, în timp ce de la Partizan a impresionat longilinul atacant brazilian Washington (2.04), care i-a dat mari bătăi de cap lui Cadu la duelurile aeriene. Loviturile de cap ale brazilianului l-au găsit însă la post de fiecare dată pe suspendatul Stăncioiu, goolkeeeper-ul cu care Jindra&Uhrin au ales să înceapă partida. De notat și incursiunile periculoase ale lui Ljajic, jucătorul cumpărat de Manchester United la pachet cu Tosic, dar pe care diavolii l-au llăsat împrumut până finalul sezonului la gruparea sârbă.

La pauză, cele două echipe fac mai multe schimbări, iar partea secundă își pierde din spectaculozitate. Deși sârbii au câțiva jucători de clasă, diferența a făcut-o valoarea băncilor de rezerve. Ruiz, Perreira și Traore au fost doar câțiva din cei care au intrat în repriza a doua pe teren, însă și-au pus amprenta asupra jocului campioanei. Partida a fost decisă de golul spectaculos al ivorianului Traore care a reluat din foarfecă din 6 metri, după ce uruguayanul Perreira a centrat de pe dreapta, iar Ruiz a trimis mai departe cu capul.

1-0 scor final, iar Uhrin își ia o revanșă destul de palidă în fața echipei care l-a scos din Europa, dar care a dezamăgit în grupele Cupei UEFA, unde nu a obținut niciun punct.

CFR-ul va încheiaprimul cantonament din Antalya cu un amical în compania campioanei de toamnă din Slovacia, Slovan Bratislava, pe 29 ianuarie, apoi jucătorii lui Jindra&Uhrin se vor întoarce în țară. Între 5-15 februarie, echipa lui Jindra&Uhrin va vizita din nou Antalya, pentru cel de-al doilea cantonament, unde va înfrunta încă trei echipe, Litex Loveci (Bulgaria), GKS Belchatow(Polonia) și Slaven Koprivnica (Croația).

 

 

Echipele de start:

 

CFR Cluj: Stăncioiu – Panin, Ousmane Viera, Cadu, Flores – E. Kone, Mureșan, Peralta, Deac – Y. Kone, Veljovic

 

Partizan: Bozovic – Stevic, Gavrancic, Djordjevic, Brezancic – Ljajic, Moreira, Fejsa, Vujovic – Diarra, Washington

 

Urmăriți aici comentariul live al partidei amicale CFR Cluj – Partizan

 

Min. 90+3 CFR-ul câștigă și cel de-al treilea amical din Antalya, 1-0 cu campioana Serbiei, Partizan Belgrad

Min. 90+3 Lovitură de colț pentru Partizan , care forțează egalarea. Rezolvă jucătorii CFR-ului, apoi arbitrul pune capăt partidei amicale

Min. 90 Partizan estre aproape de egalare, după ce un fundaș al CFR-ului respinge de pe linia porții

Min. 89 Traore este blocat în ultimul moment, apoi Ruiz reia din alunecare dintr-o poziție dificilă, în plasa laterală

Min. 86 Șut puternic al lui Tomic, dintr-o lovitură liberă, dar Nuno Claro reține cu siguranță

Min. 84 O nouă ocazie pentru CFR, după reluarea cu capul a lui Cadu, puțin pe lângă bara din dreapta a lui Partizan

Min. 83 Un nou cartonaș galben pentru Partizan, îl vede Stevanovic

Min. 77 GOOOOOOOOOLL CFR. Traore înscrie spectaculos, din foarfecă, din 6 metri, după o reluare cu capul a lui Ruiz. Fază frumoasă de atac a CFR-ului. Centrarea lui Perreira, de pe dreapta, Ruiz recentrează cu capul, iar Traore îl execută cu o foarfecă din 6 metri pe goolkeeper-ul sârb, prins pe picor greșit

Min. 76 Centrare de pe partea dreaptă, reluare cu capul a aceluiași Ruiz, balonul trece puțin peste poarta lui Partizan

Min. 75 Centrare în forță de pe partea dreaptă a lui D. Ruiz, în fața porții, dar niciun coechipier nu se afla acolo

Min. 73 Lovitură de colț pentru Partizan, resping clujenii

Min. 70 Intră și Traore în locul lui Veljcovic

Min. 67 La partidă asistă și Mircea Rednic, antrenorul lui Dinamo, care își spionează rivalii din campionat

Min. 61 Intră Perreira și S. Prette, ies Panin și Deac

Min. 59 Corner pentru CFR, de pe partea dreaptă. Balonul ajunge în cele din urmă în brațelele lui Bozovic

Min. 58 Lovitură de colț pentru Partizan, rezolvată însă de jucătorii CFR-ului

Min. 55 Poate cea mai clară ocazie a meciului. Șutul lui Tomic, intrat după pauză, de la 11 metri, din poziție centrală, este respins de Claro

Min. 46 A început repriza secundă a amicalului CFR Cluj – Partizan. La pauză s-au efectuat mai multe modificări. Au intrat Nuno Claro și Diego Ruiz, au ieșit Stăncioiu și Y. Kone. A intrat și Culio în locul lui E. Kone

Min. 45+1 Arbitrul pune capăt primei reprize. La pauză scorul este egal, 0-0

Min. 45 Lovitură liberă de pe partea dreaptă pentru CFR. Execută Deac, reține goolkeeper-ul lui Partizan

Min. 43 Lovitură de colț pentu Partizan. Execută Ljajic, respinge destul de greșit Stăncioiu, rezolvă însă faza fundașii CFR-ului

Min. 40 Același Ljajic, jucătorul lui Manchester, îl găsește cu o pasă bună pe Washington, înaltul atacant brazilian (2.04 m) reia peste poarta lui Stăncioiu, dintr-o poziție destul de dificilă

Min. 39 Șutul lui Ljajic, din careul CFR-ului, este blocat de fundașii clujeni

Min. 38 Încă o ocazie mare a CFR-ului, tot după o centrare de pe dreapta, dar Veljovic reia cu capul în brațele lui Bozovic, din centrul careului sârb

Min. 30 O primă jumătate de oră destul de echilibrată între cele două echipe

Min. 28 Fejsa vede primul galben, pentru o ținere din spate la Sixto Peralta

Min. 27 Ocazie pentru CFR. Deac execută o lovitură liberă de pe partea dreaptă, Veljovic reia cu capul de la 10 metri, puțin peste transversală

Min. 20 Centrarea lui E. Kone, de pe partea dreaptă, este reluată cu capul de Y. Kone, dar reține Bozovic

Min. 18 Replică tăioasă a CFR-ului. Deac întoarce un jucător în careul sârbilor și încearcă un șut plasat, cu piciorul drept, pe lângă poarta lui Bozovic

Min. 17 Prima ocazie mare a lui Partizan. Centrare de pe partea stângă, Washington reia cu capul din 8 metri, Stăncioiu respinge cu un plonjon de lângă bară

Min. 15 Corner pentru CFR, dar se dictează fault în atac

Min. 12 Centrare ratată a lui Ljajic, de pe partea dreaptă, niciun jucător sârb nu ajunge la minge

Min. 10 Atac frumos al lui Partizan, Ljajic încearcă un lob pentru Washington, dar reține Stăncioiu

Min. 8 E. Kone obține un corner, de pe partea dreaptă în sensul de atac al CFR-ului. Bate Deac, resping sârbii

Min. 5 Lovitură de colț pentru Partizan. Balonul cade în fața porții lui Stăncioiu, doi jucători ai sârbilor, aflați la colțul lung, nu ajung la balon

Min. 1 Prima ocazie aparține CFR-ului, Veljovic trimite cu capul din centrul careului sârb, direct în brațele lui Bozovic

Min. 1 A început partida amicală CFR Cluj – Partizan Belgrad, meci care se dispută în Antalya. Lovitura de start aparține campioanei României

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene de-a râsu’-plânsu’ la Survivor All Stars
Zanni a vrut să-i ofere primul ajutor Anei Porgras, dar nu a putut-o căra, pentru că e prea scund. Scene…
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Imediat după Bayern – Real Madrid, antrenorul a spus ”DA”! Contract până în 2027
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena 😲
Florin Piersic, internat în stare gravă la Terapie Intensivă! Infecția s-a extins, iar actorul ar putea fi transferat la Viena…
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
REGULILE pentru posesorii auto se schimbă dramatic. VA FI INTERZIS pentru toți șoferii din România
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri