Steaua nu mai „produce”!

Steaua nu mai „produce
  • Publicat:
  • Actualizat:

În ultimii ani aproape că s-a creat o tradiție ca echipele mari din fotbalul românesc să nu promoveze jucătorii autohtoni.
Dacă se contorizează debuturile consemnate la cele trei echipe mari din București, Steaua, Dinamo și Rapid, începând cu anul 2000 se poate observa o deficiență clară la acest capitol.

Iar roș-albaștrii ocupă ultimul loc dintre cele trei cluburi bucureștene, nereușind să arunce în focul Ligii I decât câțiva jucători, unii dintre ei zbătându-se și acum într-o oarecare mediocritate. Cei mai cunoscuți fotbaliști care au debutat pentru Steaua, începând cu anul 2000 și până azi, sunt Mihăiță Neșu și Răzvan Ochiroșii. Primul s-a transferat la FC Utrecht în Olanda, iar ultimul așteaptă de câțiva ani să fie impus în echipa de bază.

Mai mult, situația de la Steaua s-a înrăutățit considerabil în ultimele trei sezoane pentru că echipa din Ghencea nu a reușit să ofere niciun nume nou Ligii I, în afară de străinii care i-au trecut prin curte. Dacă roș-albaștrii sunt cei mai slabi la acest capitol, în schimb, rivala Dinamo se poate lăuda cu debutul în prima ligă în decurs de opt-nouă ani a unor nume deja consacrate precum Tamaș, Mitea, Ropotan, Ștefan Radu, Chiacu, Zicu, Pulhac sau Marica.

Schimbă macazul
Dacă până acum situația de la Steaua se poate compara cu un dezastru în ceea ce privește, mai ales, promovarea tinerilor jucători români din propria pepinieră, de acum încolo, strategia roș-albaștrilor pare să se fi schimbat. Gigi Becali a fost de acord să investească în construirea unei Academii de Fotbal, iar planul lui de a nu mai cumpăra fotbaliști străini va ajuta la promovarea jucătorilor autohtoni.

Munti nu crede în ex-buzoieni!
Dorinel Munteanu nu crede că Steaua are șanse la titlul de campioană deoarece spune că sunt insuficiente întăririle de până acum. „Speram ca Steaua să mai facă achiziții, nu să se bazeze pe jucătorii de la Buzău. Nu știu ce se vrea cu strategia de acum. Dinamo, CFR și Timișoara au șanse foarte mari la titlu”, a declarat Dorinel la Sport.ro.

"Lăcătuș ar trebui să observe mai mult evoluțiile juniorilor. Doar un antrenor al Stelei a venit după 2000 să mai vadă tinerii, dar nu îi dau numele", Adrian Bumbescu, fost antrenor, la juniorii Stelei

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut