Luni în ProSport/ Amănunte exclusive despre operația pe care o va suferi Toni Doboș

  • Publicat:
  • Actualizat:

În dimineața zilei de 31 august, în timp ce se afla la volanul mașinii sale, Anton Doboș a fost implicat într-un grav accident de circulație. Fostul internațional a ajuns la camera de gardă a Spitalului Clinic de Urgență Județean din Cluj, în jurul orei 03:45 și a fost intubat.

Ulterior, Doboș și-a pierdut cunoștința, intrând în comă și a fost transferat la secția de neurochirurgie, unde a fost operat pentru a i se extirpa un hematom cerebral. Două săptămâni au trecut până când fostul fotbalist a ieșit din comă, iar pe 22 septembrie a fost externat și a intrat în programul de recuperare.

În urma unor complicații apărute în ultimul timp, Anton Doboș are nevoie de încă o operație pe creier, susține bunul său prieten, Didi Prodan.

"Vom merge luni la Cluj pentru operație și mai mult de atât nu pot spune pentru că nu sunt medic. Va fi operat de aceiași medici care s-au ocupat și data trecută. Suntem cu toții alături de el și sperăm să treacă cu bine peste tot", a declarat Daniel Prodan pentru NewsIn, citat de sport.ro.

Nu rata ProSport-ul de luni pentru a afla amănunte exclusive despre operația pe creier pe care o va suferi Toni Doboș!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Regele Charles este într-o stare REA! S-au activat planurile de înmormântare!

Lovitură devastatoare pentru Simona Halep

BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!

Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie

27 aprilie aduce cea mai bună veste pentru pensionarii din România

3.500 DE LEI în fiecare lună pentru aceşti români. KLAUS IOHANNIS a promulgat legea deja

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO

Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele