`Ceasul` Stelei ticăie tot mai greu! Steaua – FC Zurich 2-2

`Ceasul` Stelei ticăie tot mai greu! Steaua - FC Zurich 2-2
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua a început acest al doilea amical al iernii cu o formație ofensivă, cu un singur închizător.

Socoteala lui Lăcătuș nu s-a potrivit cu realitatea din teren. Vicecampioana României a fost dominată în totalitate, reușind cu greu să treacă de centrul terenului.

Liderul campionatului Elveției a deschis repede scorul, prin Stahel. La o lovitură liberă de la 35 de metri de poarta lui Cernea, Okonko a centrat perfect și Stahel a reluat cu capul în plasă.

Riposta echipei din Ghencea nu s-a lăsat așteptată, roș-albaștrii reușind să egaleze după doar cinci minute, prin Lițu. Totuși, faza egalării a reprezentat una din puținele ocazii pe care trupa lui Lăcă a avut-o în acest prim mitan. În minutul 30 Djuric a găsit un șut de excepție, din unghi, care l-a lăsat mască pe Cernea.

Avantajul de pe tabelă putea fi mult mai mare, dar goalkeeper-ul lui Lăcătuș a limitat proporțiile scorului.

Chiar dacă e doar un meci amical, în care Fiara a încercat să dea șanse tuturor, prima parte ar trebui să-i dea de gândit tehnicianului vicecampioanei. Trupa din Ghencea nu a reușit să treacă decât foarte rar de centrul terenului, jucând cartea contraatacului, dar într-o partitură slabă.

Semedo, Bicfalvi sau Dayro au arătat mult prea puțin, reușind foarte rar să-i facă baloane utlie lui Lițu. La capitolul plusuri trebuie notată evoluția lui Lițu, care s-a zbătut mult și a creat culoare pentru colegii care ar fi trebuit să vină din linia a doua. Apărarea Stelei a fost una slabă, Filip fiind singurul care s-a descurcat onorabil. Însă, dacă avem în vedere că unul din golurile lui Zurich s-a marcat ca urmare a unei nesincronizări între el și Tudose, atunci nici prestația acestuia nu poate fi lăudată.

Sesizând carențele din jocul echipei, Fiara a schimbat la pauză întreaga echipă. Revirimentul s-a produs, Steaua reușind egalarea prin Kapetanos, în urma unei faze lucrate de Toja.

Până în minutul 60, Kapetanos, Ochiroșii sau Toja au arătat o cu totul altă față a echipei vicecampioane. Trupa lui Lăcă a reușit câteva faze în viteză și chiar dacă nu s-au apropiat periculos de poartă, au punctat la capitolul inventivitate.

Ultima jumătate de oră a reprezentat o luptă oarbă la mijlocul terenului, în care, Steaua, deși a părut mai proaspătă nu a reușit mai nimic.

 

ECHIPA DE START A STELEI ÎN PRIMA REPRIZĂ‚

Cernea – Ogăraru, Ghionea, Tudose, Filip – Lovin – Nicoliță, Dayro Moreno, Bicfalvi, Semedo – Lițu

STEAUA, ÎN REPRIZA SECUNDĂ‚

Vâtcă – Golanski, Baciu, Rada, P.Marin – Szekely, Ov.Petre , Toja, Ochiroșii – Kapetanos B. Stancu.

Comentariul live-text al patidei

min 90 Final meci. Steaua-Zurich 2-2!

min 89 Zurich termină această partidă în ofensivă. La o centrare de pe dreapta, un mijlocaș elvețian prinde un voleu de la 28 de metri, periculos pentru poarta lui Vâtcă.

min 87 Elvețienii sunt pe punctul să-i dea Stelei lovitura de grație. Apărarea noastră se repliază la timp și alungă pericolul.

min 84 Un sfârșit de meci dezamăgitor. Cu excepția golului lui Kapetanos, această a doua parte a arătat două formații obosite, neinteresate să atace.

min 79 Kapetanos deviază senzațional, cu călcâiul pentru Toja. Acesta, revenit în banda stângă, trimite o pasă din prima pentru Bogdan Stancu, dar `Motanul ` se încurcă și este deposedat.

min 76 Szekely și Ochiroșii sunt singurii fotbaliști activi din formația Stelei. Cei doi reușesc un un-doi în viteză, dar centrarea ultimului nu ajunge la Kapetanos.

min 74 Aproape inexplicabil, trupa lui Lăcătuș nu dorește să forțeze. Deși au intrat din minutul 46 și au un plus evident din punct de vedere al prospețimii, jucătorii Stelei nu se apropie periculos de poartă.

min 69 Echipa lui Lăcătuș domină, steril însă. Chiar dacă jucătorii din Ghencea se apropie cu ușurință de buturile adverse, aceștia nu reușesc să puncteze decisiv.

min 65 Schimbările făcute de tehnicianul elvețienilor au darul să întoarcă raportul de forțe din teren. Dacă în prima repriză Zurich a jucat cu cel mai bun `11`, acum rezervele lor fac față cu greu vicecampioanei noastre.

min 62 Szekely e faultat la 30 de metri de buturile adverse. Fostul gălățean execută cu mult efect, însă mingea trece peste toți coechipierii și se scurge în afara terenului.

min 57 După egalare, meciul a devenit mult mai calm. Niciuna din cele două formații nu a reușit să-și creeze ocazii importante la poarta adversă. E evident că trupa lui Lăcătuș joacă cu totul altceva în această parte.

min 52 Bogdan Stancu driblează doi adversari și trimite un balon pentru același Kapetanos. Atacantul reia din plonjon, sub transversală, iar goalkeeper-ul advers respinge spectaculos.

min 50 Într-adevăr formația din Ghencea arată o cu totul altă față în acest deput de repriză secundă. Toja reușește o incursiune foarte bună pe partea dreaptă și centrează perfect pentru Kapetanos. Vârful elen reia simplu, în plasa porții adverse

min 47 Revirimentul Stelei se simte încă din primele două minute ale reprizei secunde. Toja are o incursiune foarte bună pe dreapta și centrează pentru Ovidiu Petre. Șutul "Ceasului" trece la o palmă de poarta adversă.

min 46 Lăcătuș schimbă la pauză întreaga formulă: Vâtcă – Golanski, Baciu, Rada, P.Marin – Szekely, Ov.Petre , Toja, Ochiroșii – Kapetanos B. Stancu.

min 45 Final de primă repriză. Steaua e condusă la pauză cu 2-1, după o prestație modestă.

min 42 Bănel trimite o pasă pe culoar pentru Dayro. Columbianul reușește o preluare de efect și centrează excelent pentru Lițu. Din păcate atacantul Stelei nu e suficient de înalt și șterge balonul.

min 41 Zurich este aproape de 3-1, dar atacantul advers se precipită când se vede față în față cu portarul nostru. Cernea intervine și îndepărtează pericolul.

min 40 Djuric, autorul golului de 2-1 se distrează cu fotbaliștii din Ghencea. Mijlocașul elvețian driblează patru adversari, înainte ca Lovin să stopeze faza prin fault. Închizătorul roș-albaștrilor primește galben pentru faultul grosolan.

min 38 Filip îl găsește cu o pasă de 40 de metri pe Lițu, care face un stop de efect. Atacantul pătrunde spre poarta adversă, dar arbitrul vede un fault în atac și oprește faza.

min 36 În sfârșit o fază superbă a Stelei. Bicfalvi, Lițu și Dayro Moreno reușesc să arate că știu fotbal. Triunghi de pase fenomenal reușit de cei trei, din prima, dar din păcate columbianul, preferă o nouă `floricică`, în locul unui șut spre poartă.

min 34 Semedo, inexistent până acum, mărșăluiește în viteză până în apropierea careului advers. Portughezul îl vede pe Dayro liber, dar fundașii lui Zurich sesizează intenția `Panterei` și intervin.

min 32 Bănel driblează un adversar și își încearcă norocul de la mare distanță. Șutul expediat de el trece la mică distanță de bara din stânga adversă.

min 31 Okonko scapă de marcajul lui Filip și trage aproape de vinclu.

min 29 Zurich revine în avantaj! Dușan Djuric este lansat în adâncime în banda stângă. Mijlocajul ofensiv îl driblează scurt pe Ogăraru și trage fără nicio speranță pentru Cernea.

min 26 Lițu sesizează foarte bine o neînțelegere între fundașii adverși și recuperează foarte bine. Totuși, vârful lui Lăcătuș trimite mingea în aut, ca urmare a faptului că un elvețian acuză o accidentare.

min 22 Adversara Stelei presează în continuare și are o posesie net superioară. Jucătorii lui Lăcătuș joacă o partitură neobișnuită, preferând deocamdată un fotbal bazat pe contraatac.

min 20 Gool Steaua! Vicecampioana noastră reușește să scape de presiunea exercitată de elvețieni. Lițu este angajat în adâncime cu o pasă lungă. Vârful revenit la Steaua de la Buzău preia foarte bine, pătrunde în careu și trage din 15 metri sub bară.

min 17 Steaua e în corzi. O nouă fază de atac bine lucrată a formației adverse e finalizată cu un șut care îi dă mari emoții portarului nostru.

min 15 O nouă nesincronizare între Tudose și Ghionea și elvețienii sunt la un pas să-și dubleze avantajul. Nikci scapă singur cu Cernea, dar șutul său trece la câțiva centimetri de butul porții formației noastre.

min 14 Gol Zurch! Lovitură liberă pentru adversara Stelei, de la 35 de metri de poarta lui Cernea. Se execută repede, în lateral, până la Okonko, a cărui centrare e reluată cu capul în plasă de Stahel !

min 13 Același Filip se dovedește decisiv la un atac al lui FC Zurich.

min 11 Filip se repliază excelent la o fază de contraatac a elvețienilor și stopează o fază periculoasă.

min 10 Ogăraru și Nicoliță reușesc un un-doi de senzație. Fundașul găsește un culoar foarte bun pentru Bicfalvi, care este oprit prin fault. Loviitura liberă e executată de fostul lăncier în forță, dar mingea lovește zidul.

min 9 O primă fază de atac închegată a Stelei. Mingea circulă pe traseul Bicfalvi-Dayro Moreno-Lițu, însă atacantul primește balonul cu spatele la poartă și este deposedat.

min 7 Vicecampioana nu reușește să iasă din propria jumătate de teren. Liderul campionatului din Țara Cantoanelor domină total în acest debut de meci.

min 5 Jocul este întrerupt, după un contact dur între Okonko și un fotbalist al Stelei. Medicul formației din Ghencea a intervenit și el, în ciuda faptului că niciun stelist nu este căzut.

min 3 Lovitura este slab executată, închizătorul Stelei se înalță peste toți adversarii și acordă corner.

min 2 O primă fază de atac pentru elvețieni. Lovin a oprit prin fault un atac ce s-ar fi putut dovedi a fi periculos.

min 1 Vicecampionii au lovitura de start în prima repriză a jocului test de la Oliva Nova.

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
Locul din România care se află pe un munte de aur! Legenda, izvorâtă din vremea dacilor, e vie și astăzi
TAXA obligatorie de care șoferii nu au auzit. NU poți circula dacă nu plătești
TAXA obligatorie de care șoferii nu au auzit. NU poți circula dacă nu plătești
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Cum arată casele vedetelor din România. Vlăduţa Lupău, Cătălin Măruţă sau Andreea Marin au investit o avere în locuințele lor
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
De ce se tot „rupe“ Halep: marea problemă care a stricat revenirea Simonei în tenis
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×