Suporterii Stelei au fost „gazați” în patinoarul Mihai Flamaropol!

Suporterii Stelei au fost
  • Publicat:

Suporterii Stelei au fost din nou victimele abuzurilor Jandarmeriei. Cel puțin așa susține Asociația Independentă a Suporterilor Steliști(AISS), care a emis un comunicat de presă, denunțând modalitatea prin care forțele de ordine au înțeles să intervină în cazul meciului de hochei Steaua – Ferencvaros din Liga MOL.

Forțele jandarmeriei au folosit gaze lacrimogene în incinta patinoarului, creând o atmosferă irespirabilă în arenă. AISS mai susține că mai mulți fani au fost urmăriți și în jurul patinoarului, ba mai mult, au fost luați la secție unii oameni care nu fuseseră la meci.

Iată comunicatul integral

Asociația Independentă a Suporterilor Steliști protestează vehement și condamnă modul în care au acționat forțele de ordine prezente la meciul dintre Steaua și Ferencvaros, din Liga MOL, disputat duminică pe patinoarul Mihai Flamaropol din București.

Incidentele de la patinoarul Mihai Flamaropol au pornit de la aruncarea a două petarde/pocnitori în spațiul dintre scaune (nu pe gheață sau spre organele de ordine, așa cum s-a insinuat în relatările televizate). Reacția disporporționată a forțelor de ordine a inclus folosirea bastoanelor, scuturilor și a gazelor lacrimogene în spațiu închis, ceea ce a dus la rănirea a cel puțin 20 de suporteri, mulți dintre ei fiind călcați în picioare, bătuți sau având probleme ca urmare a inhalării gazelor.

Reiterăm cu această ocazie ideea mentionață și după incidentele de la meciul Steaua – FC Timișoara – chiar dacă ar fi existat vinovați, soluția legală și corectă este identificarea lor și reținerea la părăsirea arenei, evitând astfel crearea inutilă de incidente. Totodată, reamintim (pentru a câta oară) că suntem aproape singura țară din Uniunea Europeană în care forțele de ordine procedează astfel -și e suficient să menționăm reacția acestora de la meciurile desfășurate de echipa de fotbal la Praga, Munchen, Lyon sau chiar la Istanbul, unde aprinderea a zeci de torțe NU a generat asfel de reacții.

 

Oameni ridicați la întâmplare de la Metrou

Violențele au continuat după terminarea partidei, odată cu sosirea altor dube ale Jandarmeriei. Suporterii care părăseau – în semn de protest, nu evacuați – patinoarul au fost urmăriti pe străzi, în scări de blocuri și în stația de metrou Piața Muncii, ridicați pe baza principiului "ai șapcă și hanorac, ești huligan" sau bătuți pe straduțe laterale.

Cei ridicati de catre asa-numitele organe de ordine au fost tratati ca ultimii infractori, petrecând ore întregi la secții fără să li se zică de ce au fost aduși si fără a li se permite să ia legătura cu familia sau prietenii; o parte din ei au fost ulterior eliberați pentru că, normal, nu făcuseră nimic ilegal, pentru o altă parte dispunându-se amenzi și măsura interzicerii pe timp de un an la meciurile de hochei pe același principiu legal "te-am văzut eu".

Menționăm că, deși suporterii reținuți vor depune contestație împotriva amenzilor evident abuzive, măsura interzicerii la meciuri intră în vigoare de la data pronunțării ei și nu de la data unei hotărâri judecătorești definitive, astfel încât, chiar dacă se va demonstra ulterior că nu au fost vinovați, până la acea data ei nu vor participa la meciurile de hochei.

Un astfel de comportament al forțelor de ordine nu face decât să dăuneze sportului și cu atât mai mult hocheiului, un sport de care suporterii s-au îndepărtat, din păcate, din ce în ce mai mult. Încă o dată, reacția asa-numitor organe de ordine a fost disporporționată – reamintim că totul a pornit de la o petardă – departe de spiritul și litera legii, doar un pretext pentru un antrenament pe aceiași suporteri huliți de toată lumea, dar aproape singurii care și-au facut timp într-o duminică dupa-amiază pentru a susține ceea ce odată era una din secțiile-etalon ale CSA Steaua.

Asociația Independentă a Suporterilor Steliști

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână:
ANIMAŢIE. Accidentul teribil din Mangalia. Şoferul a murit, iar pasagerul şi-a pierdut o mână: "Mamă, cum s-a făcut!"
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Florin Piersic, dezvăluiri incredibile despre relaţia cu o femeie căsătorită: Mi-au plăcut aventurile! Când soţul pleca…
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
A venit vestea teribilă despre Florin Piersic. Verdictul medicilor
A venit vestea teribilă despre Florin Piersic. Verdictul medicilor
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Povestea Anei Cumpănaș, femeia care l-a trădat pe faimosul mafiot american John Dillinger, subiect de film VIDEO
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri
Program magazine 1 mai 2024. Orarul Lidl, Kaufland, Auchan, Penny, Carrefour, Profi, Mega Image și al altor supermarketuri