UEFAntasticii

UEFAntasticii
  • Publicat:
  • Actualizat:

Drumul echipelor românești spre faza grupelor va fi mai anevoios, dar câștigurile financiare vor fi mult mai mari.

Noul format al Cupei UEFA, care va deveni Europa League, îl va copia pe cel al Ligii Campionilor, cu meciuri tur-retur în faza grupelor, o schimbare importantă fiind și mărirea considerabilă a sumelor de bani primite de cluburile participante. România va fi reprezentată de patru echipe. Astfel, formația care va termina sezonul pe locul cinci va intra în luptă în turul doi preliminar, ocupanta locului patru din Liga lui Mitică va disputa turul trei preliminar, iar câștigătoarea Cupei României și echipa clasată pe locul trei în campionat se vor bate în play-off, ultima fază eliminatorie, unde vor participa și cele 15 echipe eliminate din tururile preliminarii ale Ligii Campionilor.

Cristi Costache, managerul sportiv al Rapidului, vede cu ochi buni această modificare. „Este importantă schimbarea din punct de vedere financiar, dar și prin faptul că se vor disputa mai multe meciuri. Va fi o competiție mult mai atractivă”, a spus el pentru ProSport.

Mai multe meciuri decât până acum

• 160 de echipe vor lua startul în această competiție
• vor fi trei tururi preliminare, plus un play-off, care vor cerne echipele până în faza grupelor
• 48 de echipe vor participa în faza grupelor, față de 40, câte erau până acum
• în grupe se vor disputa meciuri tur-retur, astfel că fiecare echipă va avea de jucat câte șase meciuri
• toate meciurile se vor juca cu același tip de minge

"Schimbările vor îmbunătăți nivelul competiției. Noul format va da un impuls pozitiv tuturor echipelor din Europa" – Michel Platini, președinte UEFA

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria locului din România este fabuloasă
Cu 10 lei poți să trăiești cu ochii tăi o călătorie splendidă în trecut. Istoria locului din România este fabuloasă
Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului
Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Cristina Spătar, implicată într-un accident: „Au venit cei de la SMURD, m-au scos de acolo”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Rapid poate da lovitura: 10 milioane de euro! Impresarul anunță: „Napoli îl vrea”
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Minune de Paște! S-a vindecat de CANCER, după ce a trecut prin momente grele
Final de drum pentru Halep? Lovitură grea anunţată direct de CIO
Final de drum pentru Halep? Lovitură grea anunţată direct de CIO
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl întreabă: - Ce faci...
BANCUL ZILEI. De Paște, soțul e la bucătărie și face de mâncare. Soția, care e la cură de slăbire, îl…
Minunea din grădina unui sătmarean. Fructele sale ajung să cântărească şi 140 de grame şi se vând cu doar 20 de lei kilogramul
Minunea din grădina unui sătmarean. Fructele sale ajung să cântărească şi 140 de grame şi se vând cu doar 20…
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Adevărul despre FIOROȘII T-REX! S-a aflat ABIA ACUM
Cum arată şi din ce face bani Consuelo, fosta soţie a lui Adrian Mutu, la 51 de ani. Imagini rare
Cum arată şi din ce face bani Consuelo, fosta soţie a lui Adrian Mutu, la 51 de ani. Imagini rare
Karina Pavăl & iubi, apariție spectaculoasă în Floreasca. Moștenitoarea imperiului Dedeman este, cu adevărat, adorabilă. Părinții ei au o avere de 3 miliarde €, dar ea…
Karina Pavăl & iubi, apariție spectaculoasă în Floreasca. Moștenitoarea imperiului Dedeman este, cu adevărat, adorabilă. Părinții ei au o avere…
Medicul care l-a operat a anunțat acum. FLORIN PIERSIC...
Medicul care l-a operat a anunțat acum. FLORIN PIERSIC...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns!
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Generația Smartphone. A explodat numărul elevilor cu probleme de învățare. Creierul copiilor, otrăvit de timpul petrecut în fața ecranelor
Generația Smartphone. A explodat numărul elevilor cu probleme de învățare. Creierul copiilor, otrăvit de timpul petrecut în fața ecranelor
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Jucătorul de tenis de masă Ovidiu Ionescu, al 82-lea sportiv român calificat la Jocurile Olimpice
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Dacă un șofer face o depășire neregulamentară, ești obligat să-l lași să intre în fața ta?
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”
Gabriela Cristea, prima reacție după problemele de la afacerea cu cozonaci. Cum a explicat situația: „Nimeni nu v-a țepuit”