Nae Manea, antrenor la Rapid!

Nae Manea, antrenor la Rapid!
  • Publicat:
  • Actualizat:

E oficial! Nae Manea va fi noul antrenor al Rapidului în returul actualului sezon.

După plecarea lui Peseiro, Consiliul de Administrație al clubului din Giulești a decis să meargă pe mâna fostului director tehnic.

Nae Manea va semna în zilele următoare contractul și va fi prezent, începând de mâine, la antrenamentele echipei. Jucătorii au fost deja anunțați de această decizie și toate detaliile par a fi puse la punct. Rămâne doar ca Rapidul să anunțe oficial numirea.

Colaboratorii noului tehnician de sub Grant vor fi stabiliți în cel mai scurt timp. Din informațiile pe care le avem, se pare că unul dintre secunzii lui Manea va fi Adrian Iencsi. Repatrierea lui Iencsi are o dublu scop. Giuleștenii încearcă să-l convingă pe fostul căpitan să revină în Giulești ca antrenor-jucător.

Ciprian Panait, fostul metodist și traducător din stafful lui Peseiro a condus ședințele de pregătire de ieri și de astăzi dimineață.

Chiar dacă în pole-position pentru preluarea formației de sub Grant se afla Șumudică, așa cum ProSport vă anunța încă din zilele precedente, oficialii din Giulești erau tentați să-i dea credit fostului oficial.

Nicolae Manea este unul dintre simbolurile clubului Rapid, unde a jucat aproape 20 de ani, începând de la copii și juniori, până la echipa de seniori. A debutat în Divizia A în 1974 și, un an mai târziu, marca ambele goluri cu care Rapid câștiga Cupa României, scor 2-1, în fața Universității Craiova. Mai apoi a devenit căpitan de echipă și a fost unul dintre puținii jucători care au prins atât retrogradarea din 1977, cât și promovarea, produsă șase ani mai târziu.

În primăvara anului 1997, a devenit antrenor principal al echipei giuleștene, până la preluarea formației de către Mircea Lucescu, căruia i-a devenit secund. Plecat pentu o scurtă perioadă la Ceahlăul Piatra Neamț, Manea a revenit ca principal la gruparea "alb-vișinie" și a condus, în paralel, echipa națională de tineret.

Manea a părăsit Giuleștiul în anul 2000, odată cu preluarea funcției de antrenor de către Mircea Rednic.

Rămâneți pe www.prosport.ro pentru amănunte

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
BREAKING NEWS | Elicopterul cu președintele Iranului în el s-ar fi prăbușit!
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic
Se schimbă CNP-urile. De ce va apărea numărul unic "70" în toate codurile numerice personale
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
Ungaria a pus interzis la frontieră. Șoferii români care nu pot trece granița. Toleranță zero
"Te iubesc, îngerul meu". Mesajul cutremurător al mamei Ioanei Beatrice, tânăra ucisă de proprietarul magazinului în care muncea. Familia fetei…
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi răcoritoare
„Cel mai rău lucru din istoria umanității!” Internauții se revoltă din cauza măsurilor de mediu luate de producătorii de băuturi…
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×