Borcea: „Nu mai vine nimeni!”

Borcea: „Nu mai vine nimeni!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Chiar dacă Rednic și-a petrecut o parte din vacanță în Belgia pentru a urmări mai mulți jucători, președintele executiv al „câinilor” l-a anunțat că în „Ștefan cel Mare” perioada de mercato s-a încheiat deja.

Astfel, spre deosebire de anii trecuți, când alb‑roșiii transferau fotbaliști pe bandă rulantă, acum, singura achiziție este Claudiu Niculescu. „Puriului” nu-i pică bine vestea, mai ales că există multe posturi deficitare.

Antrenorul caută acerb un închizător care să-l înlocuiască pe Ropotan, foarte aproape de un transfer în Rusia. Apoi, Rednic dorea un fundaș stânga care să suplinească absența lui Pulhac, dar și jucători care pot evolua în linia mediană. Însă, în condițiile date, tehnicianul va trebui să se descurce cu lotul actual și cu fotbaliștii promovați de la echipa a doua. Iar mesajul lui Cristi Borcea a fost cât se poate de clar. „Nu mai vine nimeni la Dinamo! Indiferent de numele fotbaliștilor, nu ne interesează. Dacă am aliniat două echipe, una în Cupa României și una în campionat, de ce să mai aducem alți jucători?”, a explicat președintele executiv al roș-albilor.

Sare la gâtul „câinilor”

Adrian Porumboiu a plecat în Dubai pentru a petrece Revelionul, cu aceeași aeronavă în care s-a aflat și dinamovistul Vasile Turcu. Cei doi și-au adus aminte de un conflict mai vechi, iar Porumboiu a lansat tirul: „În cazul în care câștigă titlul, dinamoviștii nu știu ce să facă cu el. Știu doar să muște, dar și cu asta le e greu”.

9.750.000 de euro a cheltuit Dinamo pentru achiziții în ultimele două sezoane

 

Bogdan Savin / Autor
Activează de peste 17 în presa sportivă. La început a fost colaborator al departamentului care se ocupa de ligile inferioare, a „făcut practica” la meciuri din Liga 2 sau a treia și treptat a ajuns la secția „Fotbal Intern” a ProSport. A acumulat experiență și după patru ani a acceptat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi şi-a dat fanii peste cap
Fiica de 24 de ani a lui Gabi Balint a ajuns vedetă pe Tik Tok. Denisa Balint este model şi…
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Se schimbă regulile în România. SE DĂ LEGEA pe care o așteptau milioane de români
Tragedie în România! A MURIT
Tragedie în România! A MURIT
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…