Omniprezentul Cociș

Redactor:
Roxana Lupea
Omniprezentul Cociș
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dovada faptului că Victor Pițurcă îl apreciază foarte mult pe Răzvan Cociș se desprinde și din analiza jucătorilor care au evoluat în 2008 pentru echipa națională.

Mijlocașul lui Lokomotiv Moscova a fost prezent în toate cele 11 partide disputate de România, 10 dintre ele găsindu-l titular în naționala lui Pițurcă. Cociș a început meciul pe banca de rezerve numai contra Italiei, la Euro. În urma sa, pe podiumul certitudinilor se află Lobonț și Tamaș, doi dintre jucătorii consacrați ai naționalei, care s-au aflat pe poziția lui Cociș în 2007, respectiv 2006.

În 2008, Victor Pițurcă și-a menținut stilul conservator, cel puțin în prima jumătate a anului, adică până după Euro. Singura noutate remarcabilă a fost revenirea, după doi ani, a lui Marius Niculae la echipa națională, „Săgeată” prinzând ulterior și turneul final. Abia spre sfârșitul anului, Piți a început să mai umble la lot, aducând sânge proaspăt și căutând soluții care ar putea deveni viabile în 2009.

Mazilu, Coman, Găman și D. Stoica, doar pe bancă

Patru dintre jucătorii convocați de Pițurcă pe parcursul anului 2008 n-au apucat însă să joace nici măcar un minut, deși au fost trecuți cel puțin o dată pe foaia de joc. Este vorba despre craiovenii Dorel Stoica și Valerică Găman, ex-rapidistul Dani Coman, respectiv atacantul Ionuț Mazilu, ultimul fiind chemat doar la primul meci al anului, din Israel.

"Cociș este un jucător care muncește extraordinar la fiecare meci. Nu aștept de la el să facă braziliana sau să dea pase cu călcâiul, dar știu sigur că în zona lui nu-și face nimeni de cap" – Victor Pițurcă, antrenor România

41 de jucători a folosit Pițurcă în 2008

12 debutanți a avut prima reprezentativă în ultimul an

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar de trafic de droguri
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
N-au renunțat și vor să-l transfere pe Radu Drăgușin în vară! Tottenham i-a stabilit deja prețul
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Nuntă în cer! Ionela și George, înmormântați împreună în ziua în care aveau să devină soț și soție
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Atleta cu o malformație RARĂ care face furori pe platformele pentru adulți! I-a înnebunit pe toți cu formele sale
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și mai aduce aminte...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici în ziua de azi nu-și…
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se va relua de la zero
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost înlocuită, iar procesul se…
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi place ei această zi!
Florin Răducioiu a spus totul despre iubita cu 10 ani mai tânără. Data la care va avea loc nunta: Îi…
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Intră în vigoare în toate județele din România. Schimbare uriașă pentru români de pe 24 septembrie
Intră în vigoare în toate județele din România. Schimbare uriașă pentru români de pe 24 septembrie
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
De ce a „înghețat” la nivel ridicat prețul legumelor românești. Explicațiile unui fenomen neobișnuit
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Mauricio Pochettino se desparte de Chelsea după un singur sezon
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese din ținutele mulate
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41 de ani nu mai iese…
×