Retrospectiva anului 2008: CFR și Steaua în Liga Campionilor

Retrospectiva anului 2008:  CFR și Steaua în Liga Campionilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cele șapte echipe românești prezente în ediția 2008-2009 a cupelor europene au avut rezultate dezamăgitoare, în special cvintetul aflat la startul Cupei UEFA, eliminat în bloc încă din primul tur.

Anul 2008 a început fără echipe românești în cupele europene, pentru prima oară de la înființarea grupelor în Cupa UEFA, respectiv după trei ani în care campionatul nostru avusese cel puțin o reprezentantă măcar în șaisprezecimile acestei întreceri (Steaua – 2005, Steaua și Rapid – 2006, Steaua și Dinamo – 2007).

În 2008, Steaua nu a "prins" nici măcar șaisprezecimile Cupei UEFA, clasându-se ultima în grupa H a Ligii Campionilor, după FC Sevilla, Arsenal Londra și Slavia Praga. În Cupa UEFA, CFR Cluj fusese eliminată încă din turul al doilea preliminar, de către ciprioții de la Anorthosis Famagusta (scoruri 1-3 și 0-0), în aceeași fază și cu aceleași rezultate ca Oțelul Galați, în fața bulgarilor de la Lokomotiv Sofia.

Dinamo nu a trecut de primul tur, împiedicându-se de formația suedeză Elfsborg (scoruri 1-2 și 1-0), aceeași soartă având și Rapid, în fața nemților de la 1.FC Nurnberg (scoruri 0-0 și 2-2).

Astfel, pentru echipele de club din România, anul european 2008 a început abia la startul ediției 2008-2009. Și nu oricum, ci cu mari ambiții, într-un moment istoric pentru fotbalul nostru, care a înregistrat mai multe premiere: campioana (CFR Cluj) – calificată direct în grupele Ligii Campionilor, două echipe prezente în faza respectivă (vicecampioana Steaua eliminând campioana Turciei, Galatasaray Istanbul, în turul al treilea preliminar), cinci echipe la startul Cupei UEFA (Rapid – loc 3 în campionat, Dinamo – loc 4, Unirea Urziceni – loc 5, calificată ca finalistă a Cupei, FC Timișoara – loc 6, SC Vaslui – loc 7, calificată din Cupa Intertoto), în total șapte echipe ajunse la startul celor două cupe europene.

Pretențiile nu puteau fi exagerate în Liga Campionilor, în fața unor adversari de cel mai înalt nivel, echipe reprezentante a patru dintre cele cinci țări cu întreceri interne de top, Anglia, Italia, Germania și Franța. CFR Cluj și Steaua au sperat, totuși, la clasarea pe poziția a treia, pentru a intra în primăvara europeană a Cupei UEFA.

CFR Cluj, debutantă în Liga Campionilor, a pornit la drum fără antrenorul care i-a adus eventul Cupă-campionat, Ioan Andone, înlocuit cu italianul Maurizio Trombetta.

Adversarii ardelenilor în grupa A au fost vicecampioana Europei și a Angliei, Chelsea Londra, vicecampioana Italiei, AS Roma, și vicecampioana Franței, Girondins Bordeaux. CFR a pornit surprinzător, producând, la 16 septembrie, cea mai mare surpriză a primei etape, prin victoria obținută la Roma, scor 2-1. Deși Panucci deschisese scorul în minutul 17, Culio (vinovat la reușita italienilor) a întors rezultatul, prin două goluri frumoase, în minutele 27 și 49. La 1 octombrie, clujenii au trecut bine un al doilea mare examen, 0-0, pe teren propriu, cu Chelsea.

A urmat dubla manșă cu Bordeaux, hotărâtoare, practic, pentru soarta campioanei României în grupa A. Autogolul lui Cadu, din minutul 54 al partidei jucată în Franța, la 22 octombrie, a adus prima înfrângere a clujenilor. Același deznodământ a avut și returul din Gruia. Gourcuff a deschis scorul în minutul 6 al partidei din 4 noiembrie și, chiar dacă gazdele au reacționat imediat (Dani a egalat trei minute mai târziu), soarta a fost pecetluită în minutul 38, la golul semnat Wendel.

După 1-2 cu Bordeaux, CFR a pierdut, tot acasă, scor 1-3 (Yssouf Kone ’30 / Brighi ’11 și ’64, Totti ’23), manșa secundă cu Roma, la 26 noiembrie. Deplasarea la Londra nu mai putea aduce nimic trupei clujene. CFR a părăsit competiția lăsând măcar o impresie bună în capitala Angliei, unde Yssouf Kone reușise egalarea, în minutul 55, după golul lui Kalou (’40).

Chelsea – CFR s-a terminat 2-1, datorită punctului decisiv marcat de rezerva Drogba (’71), iar campioana României și-a încheiat, la 9 decembrie, inedita aventură în Liga Campionilor, clasându-se ultima în grupa A, cu patru puncte (o victorie, o remiză, patru înfrângeri, golaveraj 5-9), după AS Roma (12 puncte), Chelsea (11) și Bordeaux (7).

Clasată a doua în Liga I, Steaua a fost nevoită să treacă, din nou, prin turul al treilea preliminar, pentru a intra în grupele Ligii Campionilor. Tragerea la sorți i-a adus în față singurei echipe românești prezente în această competiție până în 2008 campioana Turciei, Galatasaray Istanbul. Primul meci a avut loc în deplasare, la 13 august, și a început neașteptat de bine pentru steliști. Dayro Moreno a deschis scorul în minutul 5, iar Bănel Nicoliță a majorat diferența în minutul 13. Gazdele au reacționat, Nonda a micșorat handicapul turcilor (’19) și tot el a stabilit scorul final în minutul 49. Steaua lui Marius Lăcătuș avea, practic, în retur, două variante din trei pentru calificare, datorită remizei cu două goluri marcate în deplasare. În 27 august, în Ghencea, Steaua a câștigat cu 1-0 (Nicoliță ’57) și s-a calificat pentru a șasea oară (a treia consecutiv) în grupele Ligii Campionilor.

Spre deosebire de clujeni, care nu au avut de înfruntat nicio campioană en-titre în grupa A, Steaua a nimerit, în grupa F, peste cele mai puternice echipe ale deceniului în Germania și în Franța, campioanele Bayern Munchen și, respectiv, Olympique Lyon. Al treilea adversar venea, ca și Steaua, din preliminarii, însă și din Serie A: Fiorentina, care încheiase campionatul pe poziția a patra și trecuse de Slavia Praga (scoruri 2-0 și 0-0) în al treilea tur de calificare.

La o zi după succesul clujenilor pe "Olimpico" din Roma, Steaua debuta în grupa F cu vizita nemților de la Bayern. Meciul a început în nota de dominare clară a oaspețillor, care au și marcat la capătul primului sfert de oră, prin fundașul belgian Daniel Van Buyten.

Pe tabela de marcaj nu s-a mai întâmplat nimic până la final, deși Steaua a echilibrat jocul, mai ales în repriza secundă. Înfrângerea la limită păstra, totuși, un oarecare optimism în Ghencea, iar speranțele au crescut după remiza obținută în Italia, pe 30 septembrie: 0-0 pe terenul lui Adrian Mutu, după o prestație care ar fi putut aduce victoria oamenilor lui Lăcătuș în fața Fiorentinei. Trei săptămâni mai târziu (mai exact, în data de 21 octombrie), s-a produs momentul psihologic al Stelei în 2008.

La București, a revenit, după doi ani, Olympique Lyon, iar Steaua a început la fel de bine meciul cum o făcuse la Istanbul. Golurile lui Arthuro (‘8) și Goian (’11) i-au uluit până și pe francezi și, chiar dacă oaspeții au egalat repede (Keita ’23, Benzema ’33), tot românii au intrat la pauză în avantaj, după execuția lui Ovidiu Petre, din ultimul minut al reprizei. Partea a doua a însemnat însă începutul unei perioade negre din istoria Stelei. Fred (’69), Benzema (’71) și, din nou, Fred (’90+2) au adus victoria oaspeților, scor 5-3, au provocat demisia antrenorului Marius Lăcătuș, anularea șanselor practice ale Stelei la locul al doilea în clasamentul grupei și un final de an dureros pentru suporterii din Ghencea.

Cu Dorinel Munteanu revenit la Steaua în postura de antrenor, cu un program infernal în campionat și pe fondul unei atmosfere de rebeliune totală și fățișă a suporterilor față de conducere, Steaua și-a terminat în mari chinuri sezonul de Liga Campionilor: înfrângere, scor 0-2, la Lyon (Juninho ’44, Reveillere ’89, la 5 noiembrie), înfrângere, scor 0-3, la Munchen (Klose ’57 și ’71, Toni ’61, la 25 noiembrie) și înfrângere, scor 0-1, acasă, cu Fiorentina (Gilardino ’66, la 10 decembrie).

Steaua a ratat și șansa pe care o mai avea de a termina a treia în grupă, în ultima partidă, când o victorie în fața Fiorentinei i-ar fi adus calificarea în șaisprezecimile Cupei UEFA. Vicecampioana României s-a clasat însă ultima, cu doar un punct acumulat după o remiză și cinci înfrângeri (ca și în 2007) și cu un golaveraj mai slab decât anul trecut, 3-12, respectiv cele mai slabe rezultate din toate cele șase participări ale Stelei în Liga Campionilor. După ultima partidă a sezonului, conducerea din Ghencea l-a demis și pe antrenorul Dorinel Munteanu, cu intenția de a-l readuce pe Marius Lăcătuș.

 

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un beneficiu uriaş
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
ORDINUL s-a dat deja de la primărie. Se întâmplă în FIECARE NOAPTE, începând cu ora 22
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a filmat când gonește cu 180 km/h
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de 21 de ani care s-a…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu îl ierta
Detalii incredibile din viaţa familiei regale britanice: Regele Charles, considerat „neajutorat” de regretata Regină Elisabeta II. Nici tatăl său nu…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…