Holyfield a fost la un pas de marele vis

Evander Holyfield nu a reușit să devină cel mai în vârstă campion mondial al greilor din istoria pugilatului. În Elveția, la Zurich, americanul în vârstă de 46 de ani a pierdut la puncte în fața rusului Valuev, acesta din urma reușind să păstreze centura cu diamante
Holyfield a fost la un pas de marele vis

Evander Holyfield nu a reușit să devină cel mai în vârstă campion mondial al greilor din istoria pugilatului. În Elveția, la Zurich, americanul în vârstă de 46 de ani a pierdut la puncte în fața rusului Valuev, acesta din urmă reușind să pastreze centura cu diamante pe care și-o pusese în joc.

Decizia arbitrilor (2-0) a înfuriat publicul, care l-a susținut frenetic pe sportivul de peste Ocean, omul impresariat de Don King părând a fi luptat mai bine și mai eficient. Specialiștii spun că Valuev a știut să domine finalurile de repriză, acolo făcându-se diferența între cei doi. "Eu cred că decizia arbitrilor nu este cea reală, dar eu sunt mulțumit de felul în care m-am bătut azi", a declarat Holyfield.

De remarcat că "Monstrul din Sankt-Petersburg" este campion mondial în versiunea WBA, celalte trei versiuni importante (WBO, IBF și WB) îi recunosc deținători ai centurilor pe frații Kliciko.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]