Vasile Ianul: „Gigi scapă”

Vasile Ianul: „Gigi scapă
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mare noroc! La telefon răspunde chiar Vasile Ianul. E în București, pentru că a părăsit spitalul de lângă Bistrița, unde a trăit în ultimii ani, pentru un control medical în Capitală. Întâlnirea se aranjează cu emoții pentru că nu ar mai vrea să vorbească despre un fotbal în care nu se mai regăsește. Și totuși lucrurile se mișcă…

Domnule Ianul, ce spuneți de faptele dezvăluite în dosarul „Valiza“?

Înainte de orice, vreau să spun că mi-e scârbă de ceea ce a devenit societatea asta și fotbalul nostru, în mod special. Apoi, vorbind strict despre ce i se întâmplă lui Gigi Becali, dată fiind experiența mea, nu pot spune decât că Becali va scăpa!

Pe ce vă bazați?

Pe faptul că totul e cusut cu ață albă și că, din ce am văzut, s-au făcut și vicii de procedură. Apoi, nu există un flagrant atât de bine făcut încât să dovedească fără dubii pentru ce erau banii aceia. N-o să se poată demonstra că Gigi Becali a avut încercare de mituire.

Cum să faci un blat care să nu fie blat!


Dumneavoastră cum ați fi procedat?

Asta e altă discuție! Din păcate, metodele aplicate acum de președinții de club sunt unele degradante. Nu mai există domni în fotbalul românesc, ci numai ciobani! Există chiar și o cultură a jocurilor de culise. Acum se vorbește numai de bani, bani, bani… Să dăm bani! Un președinte cu stofă nu acționează așa. De pildă, dacă eu, cu Dinamo, aveam de câștigat neapărat un meci la, să zicem, Pitești, nu trebuia să dau niciun ban Piteștiului și tot câștigam. Cum? Acțiune prin nonacțiune! Mă duceam în Pitești, chemam câțiva prieteni vechi, din oraș, la un restaurant, stăteam o seară cu ei și a doua zi Piteștiul deja pierduse meciul, deși nu știa încă. S-ar fi întrebat automat ce căutam în oraș, pe care jucător îl contactasem. Apăreau discuțiile între ei. Suspiciunile.

Să fie oare într-adevăr degradare sau pervertire a metodelor?

Clar degradare! Ă‚știa nu pot fi perverși, domnule! Oamenii ăștia nu mai au aceeași calitate ca atunci când eram eu președinte la Dinamo. Acum au ajuns în față toți trepădușii de atunci.

Nu-i chiar așa! Sunt încă în funcții și poziții sigure oameni contemporani dumneavoastră…

Cine?

Dumitru Dragomir, de pildă…

Nu are scrupule și nici cuvânt. Nu e din rasa mea de conducător. Repet, au ieșit în față toți trepădușii de pe vremuri. Oameni care cărau valizele sau stăteau cu arbitrii. Eu nu am făcut niciodată așa ceva. Un președinte e președinte! Nu el cară valize, nu stă el cu arbitrii, nu are relații de rudenie cu jucătorii.

Jean Pădureanu…

Jean a rezistat vremurilor pentru că are o tactică aparte. El respectă ce e de respectat. Demult de tot i-am spus: „Jeane, fii corect! Dacă nu mă împiedici pe mine, nu împiedica nici Steaua. Dacă te bați cu mine, bate-te și cu ei. Altfel, vei fi prins și strivit la mijloc” Și iată că a rezistat…

„Aș face încă treabă bună ca președinte”


Ce înseamnă mare conducător de club în opinia dumneavoastră?

Unul care are respect pentru regulile nescrise ale fotbalului și le cultivă. Un exemplu este Valentin Ceaușescu. Lângă el, la oficială, mă simțeam și eu la fel. Voiam să bat Steaua, dar o respectam. Eu, ca rival al Stelei, spun că este mare păcat ce se întâmplă în Ghencea. Steaua este avuție națională.

Ați mai rezista cu aceste principii în fotbalul actual?

Sunt convins! Am avut oferte să mă întorc pe post de consilier, dar le-am refuzat. Cred că aș face încă treabă bună ca președinte!

"Eu am inventat termenul de cooperativă. De când am botezat eu așa practicile din fotbal, așa le-a rămas numele până azi" – Vasile Ianul, fost președinte Dinamo

"Acum, un conducător înșelat de un altul face megascandal la TV! Înainte, te duceai la el după meci și îi spuneai zâmbind: ‘M-ai făcut acum! Bravo! Data viitoare te fac eu!’" – Vasile Ianul, fost președinte Dinamo

"Eu nu mă pretind mare dinamovist, așa cum fac alții. Sunt doar un om care a avut onoarea să lucreze într-un club de talia lui Dinamo" – Vasile Ianul, fost președinte Dinamo

"Când Hagi a plecat la Real Madrid, i-am spus: „Gică, la Real, artificii face doar Hugo Sanchez!”. Nu m-a ascultat și a plecat cu coada între picioare de acolo" – Vasile Ianul, fost președinte Dinamo

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te iubesc…”
VIDEO Coman & co., distracție “nebună” în toiul nopții după ce FCSB a luat titlul de campioană în Superliga! “Te…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Boala care se răspândește RAPID în lume! Record de îmbolnăviri: experții avertizează populația
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi:
Angajatorii care oferă salarii în România de 2.000 de euro, dar nu găsesc oameni interesaţi: "Aleg să plece în străinătate!
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
Locul de basm din România pe care puțini turiști îl știu. Ascunde un mare secret, cunoscut doar de câțiva oameni
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
SE CONFISCĂ mașina pe loc. Decizie pentru cei care merg să facă ITP-ul
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
O celebră influenceră de pe TikTok a fost împușcată mortal în fața casei sale. Motivul este șocant
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare