Becali se apără singur în cazul „Valiza”!

Becali se apără singur în cazul
  • Publicat:
  • Actualizat:

Contactat de ProSport ieri, Gigi Becali a părut un om resemnat cu cele întâmplate și fără niciun chef de vorbă. Și totuși, în intimitatea familiei sale, latifundiarul a fost același ca dintotdeauna, cu ieșiri și decizii șocante.

Primul gest de nemulțumire al lui Becali s-a manifestat la adresa faptului că procesul se va derula la Cluj. Extrem de indignat, acesta le-a spus imediat apropiaților că nu va accepta judecarea cauzei în orașul din Ardeal, considerat a fi fief-ul conducerii DNA, dar și al partidului lui Băsescu, PD-L.

Mai mult, Gigi Becali pregătește o mișcare cât se poate de surprinzătoare. Patronul Stelei dorește să se apere singur în instanță și să își pledeze cauza fără ajutorul unui avocat. El va accepta, totuși, ca o formalitate, prezența unui apărător oficial, dar la bară își va susține pledoariile singur. Primul termen al acestui proces va avea loc pe data de 21 ianuarie 2009.

Ce va ataca Becali

Faptul că nu i-au fost prezentate probele necesare construirii apărării, deși legea obligă procurorii să facă acest lucru înainte de a trimite dosarul în instanță, acesta fiind un viciu de procedură

Statutul fotbalistului, care, conform Ministerului Muncii și Protecției Sociale, instituția abilitată să-l precizeze, nu este de funcționar, deci fapta de mită nu există, ci doar cea de premiere

Actul cu destinația pentru cumpărarea unui teren, deja autentificat, cu explicația că banii reprezentau o simplă momeală pentru clujeni, ei urmând să rămână tot în posesia lui Becali, chiar și în cazul în care „U” ar fi reușit să-i încurce pe „ceferiști” , astfel explicând și existența stenogramelor

A fost un flagrant ratat. O simplă percheziție prin care nu se putea dovedi că banii erau destinați echipei „U“ Cluj

Contestarea dovezilor conform cărora Pițurcă nu ar fi fost prezent la semnarea actului în calitatea de martor, urmând să probeze prezența selecționerului la palat

Prezentarea Regulamentelor FIFA și UEFA, conform cărora premierea altor echipe este permisă, și completarea Regulamentului FRF, care a înlăturat corupția din acest caz

Bernard Tapie a stat șase luni la răcoare

Bernard Tapie, fostul președinte de la Olympique Marseille, este personajul care se aseamănă cel mai mult cu Becali. A avut grave probleme cu justiția din cauza acuzațiilor de mită și de evaziune fiscală și a încercat fără succes o carieră în politică. Fatală i-a fost „afacerea Valenciennes”, în urma căreia a petrecut șase luni în închisoare.

Calciopoli a zguduit lumea

Calciopoli este cel mai mare scandal din istoria fotbalului italian, în care au fost implicate formațiile Juventus, AC Milan, Fiorentina, Lazio și Reggina, alături de oficiali ai cluburilor în frunte cu Luciano Moggi, ai federației italiene și arbitrii din Peninsulă. Deschiderea, instrumentarea și finalizarea acestui caz au avut la bază câteva convorbiri telefonice dintre Luciano Moggi, directorul general al lui Juventus, și diverse persoane din Federația Italiană.

Cele mai răsunătoare consecințe ale cazului

Juventus Torino: i s-au retras două titluri de campioană (2004-05, 2005-06), a fost amendată cu 120.000 de euro, retrogradată în Serie B, unde a început următorul sezon cu un deficit de 9 puncte.

Luciano Moggi (director general Juventus): cinci ani de suspendare, cu recomandarea de a nu mai face niciodată parte din cadrul unui club sau al federației

Massimo De Santis (arbitru): patru ani de suspendare

Innocenzo Mazzini (vicepreședintele Federației): cinci ani de suspendare

Pierluigi Pairetto (secretarul care se ocupa de delegări): 2 ani și 6 luni de suspendare

"Vă rog să mă scuzați, însă nu pot vorbi acum de DNA. Am redevenit un om normal și nu-mi permit" – Gigi Becali, patron Steaua

Andrei Nourescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce stare se află
Fostul preot Daniel Balaș, băgat în spital după ce a fost atacat pe stradă, în miez de noapte! În ce…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce a dat jos 60 kg
Mânca de 5 ori pe zi de la McDonald’s și s-a pus pe slăbit. Ireal cum arată acum, după ce…
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Moment ISTORIC pe Lună! Acesta este ÎNCEPUTUL dominației spațiale
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
JO de la Paris 2024: Legiunea Străină Franceză va sprijini securitatea evenimentului
Toyota au suspendat livrările pentru mai multe modele. Au manipulat testelor de siguranță și emisii
Toyota au suspendat livrările pentru mai multe modele. Au manipulat testelor de siguranță și emisii
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×