„Familia e viața mea”

Redactor:
George Stan
  • Publicat:
  • Actualizat:

Argentianul Juan Culio mai vrea trei copii, iar apoi împreună cu aceștia și nevasta să colinde întreaga lume.

Eroul de pe “Olimpico” își aduce aminte cu drag de cele două goluri marcate cu AS Roma și de momentele fericite din acea seară, însă spune că toate acestea sunt nimic în comparație cu dragostea familiei. “După meciul de la Roma m-a sunat foarte multă lume, din Argentina și de peste tot, dar nu asta a fost important pentru mine, nici măcar cele două goluri pe care le-am marcat, ci faptul că nevasta și fiica mea m-au încurajat din tribună. Aceste lucruri sunt valoroase pentru mine. Sunt foarte fericit că eu și soția mai așteptăm un copil, plus că mai vreau încă doi pentru că de mic mi-am dorit să am patru”, mărturisește Culio. Chiar dacă până la retragerea din lumina reflectoarelor mai este mult, perioadă în care este hotărât să cucerească Europa prin evoluțiile sale, argentinianul are o mare dorință încă de pe acum. “După ce termin cu fotbalul vreau să îmi cumpăr o mașină nouă și spațioasă, iar apoi îmi iau toată familia cu mine pentru o plimbare prin toată lumea. Vreau să vizitez cât mai multe țări, să călătoresc peste tot unde se poate merge cu mașina, doar la asta mă gândesc”, povestește visător mijlocașul CFR-ului.

Nu se face antrenor

Planurile de viitor ale “Împăratului de la Roma” nu includ și o carieră în sportul rege. “Habar nu am ce o să fac pe viitor, însă un lucru este sigur, vreau să mă dedic familiei mele, să recuperez timpul pierdut cât am fost prin cantonamente. Nu mă interesează după retragere să devin antrenor sau preparator fizic, vreau să mă îndepărtez de fotbal, întotdeauna caut să fac ceva nou și nu doresc să mă întorc la ce am mai făcut”, mărturisește argentinianul, care știe de ce jucătorii din țara sa sunt apreciați în lume. “Suntem fotbaliști de valoare și, în plus, ne adaptăm bine și foarte repede la condițiile climatice”, crede Culio.

2 goluri a marcat Culio pentru CFR în Liga Campionilor

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
Medicul Tudor Ciuhodaru, veşti de ultimă oră despre Florin Piersic: Prognosticul la un astfel de pacient este rezervat
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic:
Oaza de linişte din inima Transilvaniei, unde te poţi răsfăţa la poalele munţilor înconjurat de un peisaj exotic: "Mirific!"
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără precedent
Ce a putut spune Ioana despre căsnicia cu Ilie Năstase. A cedat şi a dat cărţile pe faţă. Dezvăluiri fără…
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai!  ”Atât s-a putut!”
Pescobar, cu 12 gagicuțe la mare: Și-a lăsat iubita acasă și a făcut show de 1 Mai! ”Atât s-a putut!”
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Toți românii vor fi verificați. Ce documente trebuie să ai la tine din 31 martie
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce urmează la club
Dan Șucu taie în carne vie la Rapid: cel mai dur mesaj de când a intrat în fotbal arată ce…
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Spania îl angajează pe Del Bosque pentru a superviza federaţia de fotbal
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut