Liberi să plece!

Redactor:
Cezar Uricec
Liberi să plece!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gigi Becali spune că nu se va opune transferurilor lui Mirel Rădoi, Dorin Goian și Florin Lovin. În această iarnă, Steaua ar putea rămâne fără cei mai importanți jucători din axul central al echipei.
Campania de achiziții din această pauză competițională depinde în mare măsură și de banii care vor fi încasați din vânzările de jucători. Astfel, în plină criză de lichidități, Gigi Becali așteaptă finalizarea negocierilor pe care vărul său, Giovanni Becali, le poartă cu echipe importante ale Europei. „Dacă vor fi oferte pentru Goian, Rădoi (foto) sau Lovin, atunci acești jucători vor pleca”, a declarat finanțatorul Stelei. Cele mai mari șanse de a părăsi Ghencea le are fundașul Dorin Goian, pe urmele căruia s-au lansat deja Panathinaikos Atena și Betis Sevilla, spaniolii fiind pregătiți să plătească cel puțin patru milioane de euro.
În schimb, căpitanul Rădoi este cotat la șapte milioane. „Sub această sumă nu negociez”, a spus Becali, transmițându-le un mesaj clar italienilor de la Inter. Cu privire la Lovin, „închizătorul” roș-albaștrilor poate pleca pentru numai un milion de euro, tratative existând deja cu formații de primă divizie din Italia și Spania.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă

Răsturnare de situație! Decizia luată de Real Madrid în cazul lui Luka Modric

Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer

Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB

SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”

Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă

BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…

Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa

RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”

Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!

Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
Se verifică BANII românilor. Statul te OBLIGĂ să anunți. Ai termen legal până pe 25 mai

Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”

Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?

Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut