Acasa » Alte Sporturi » Volei » În zadar

În zadar

În fața unei echipe, Le Cannet, care ocupă locul 3 în Liga franceză, CSU Tg. Mureș avea două variante: să câștige cu 3:0 sau cu 3:1, iar apoi să-și adjudece și „setul de aur". A reușit doar un 3:2, care o alungă din Europa. Echilibru, acesta a fost cuvântul care sintetizează cel mai bine ce s-a întâmplat în primul set. Franțuzoaicele de la Rocheville Le Cannet, la care evoluează și românca Florentina Nedelcu, au încercat să țină aproape, însă mureșencele s-au desprins (25-16 / 19 minute).
În zadar

În fața unei echipe, Le Cannet, care ocupă locul 3 în Liga franceză, CSU Tg. Mureș avea două variante: să câștige cu 3:0 sau cu 3:1, iar apoi să-și adjudece și „setul de aur”. A reușit doar un 3:2, care o alungă din Europa.
Echilibru, acesta a fost cuvântul care sintetizează cel mai bine ce s-a întâmplat în primul set. Franțuzoaicele de la Rocheville Le Cannet, la care evoluează și românca Florentina Nedelcu, au încercat să țină aproape, însă mureșencele s-au desprins (25-16 / 19 minute).

O treime din obiectiv fusese îndeplinit, însă victoria și calificarea erau încă departe. Iar setul doi a dovedit-o, echipa din Hexagon desprinzându-se la 4-5 puncte și egalând situația (20-25 / 24 minute). Din acest moment, pentru a merge mai departe, CSU Tg. Mureș nu mai avea voie să greșească. S-a câștigat setul 3 (25-20 / 24 minute), însă totul s-a sfârșit în următorul: 20-25 (24 minute).
Desfășurat în absența oricărei mizei, doar pentru orgoliu, ultimul act a revenit mureșencelor (12-15 / 13 min.). Deși învinsă (2:3), Le Cannet se califică în optimile de finală ale Challenge Cup grație succesului mai clar obținut pe teren propriu (3:1).

Florin Grapă crede că o calificare nu este imposibilă

Cu toate că a pierdut clar (0:3) în Italia, antrenorul echipei feminine Știința Bacău, Florin Grapă, nu consideră ca fiind imposibilă calificarea în sferturile de finală ale Cupei CEV. Chiar dacă, pentru a o obține, finalista ultimei ediții a Challenge Cup trebuie să se impună mâine (ora 19:00 / în direct la Sport.ro) cu 3:0 în fața lui Asystel Novara, iar apoi să câștige și „setul de aur”. „Mă bazez pe faptul că voleibalistele noastre sunt motivate și pe absențele din lotul vicecampioanei Europei”, a declarat Florin Grapă pentru ProSport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]