Ando refuză „petrodolarii”: „Merg să antrenez în Rusia!”

După ce și-a încheiat conturile cu CFR Cluj, Ioan Andone nu mai poate antrena nicio echipă din Liga I în acest sezon, conform regulamentelor FRF. În aceste condiții, "Fălcosul" s-a reorientat înspre campionatele externe, singura șansă de a ieși din șomaj în acest an. Ofertele nu au întârziat să apară, mai multe cluburi din Rusia și Arabia Saudită fiind interesate să-i obțină semnătura lui Ando. Totuși, fostul tehnician al campioanei este tentat să antreneze în Rusia, un campionat mult mai puternic decât cele din Orient, lăsând petrodolarii arabilor în plan secund. "Cel mai probabil voi merge în Rusia, la Amkar Perm. De două săptămâni tratez cu ei și cam de atunci îi tot amân pe arabi, cu un răspuns clar. Mă sună în continuu, dar de multe ori nu răspund la telefon! Olăroiu îmi propusese să merg în Arabia Saudită. Însă, în Rusia, e totuși altă viață, alt fotbal. Echipa cu care negociez, Amkar Perm, a terminat pe locul patru sezonul trecut, peste Zenit, Lokomotiv, Spartak și FC Moscova. Cei de acolo nu vor să mai investească deloc în jucători și va fi dificil pentru orice antrenor va veni la echipă să obțină aceeași performanță ca în sezonul trecut. Banii am înțeles că vin de la administrația locală, e o echipă diferită de cluburile magnaților ce au afaceri cu petrol și gaze. Aștept totuși de la ei să îmi spună salariul oferit pentru membrii staff-ului care mă vor însoți și atunci mă voi decide. În momentul acesta, ei mă amână pe mine, eu pe arabi!"", a declarat Ioan Andone ,
Ando refuză "petrodolarii": "Merg să antrenez în Rusia!"

După ce și-a încheiat conturile cu CFR Cluj, Ioan Andone nu mai poate antrena nicio echipă din Liga I în acest sezon, conform regulamentelor FRF.

În aceste condiții, "Fălcosul" s-a reorientat înspre campionatele externe, singura șansă de a ieși din șomaj în acest an. Ofertele nu au întârziat să apară, mai multe cluburi din Rusia și Arabia Saudită fiind interesate să-i obțină semnătura lui Ando. Totuși, fostul tehnician al campioanei este tentat să antreneze în Rusia, un campionat mult mai puternic decât cele din Orient, lăsând petrodolarii arabilor în plan secund.

"Cel mai probabil voi merge în Rusia, la Amkar Perm. De două săptămâni tratez cu ei și cam de atunci îi tot amân pe arabi, cu un răspuns clar. Mă sună în continuu, dar de multe ori nu răspund la telefon! Olăroiu îmi propusese să merg în Arabia Saudită. Însă, în Rusia, e totuși altă viață, alt fotbal. Echipa cu care negociez, Amkar Perm, a terminat pe locul patru sezonul trecut, peste Zenit, Lokomotiv, Spartak și FC Moscova. Cei de acolo nu vor să mai investească deloc în jucători și va fi dificil pentru orice antrenor va veni la echipă să obțină aceeași performanță ca în sezonul trecut. Banii am înțeles că vin de la administrația locală, e o echipă diferită de cluburile magnaților ce au afaceri cu petrol și gaze. Aștept totuși de la ei să îmi spună salariul oferit pentru membrii staff-ului care mă vor însoți și atunci mă voi decide. În momentul acesta, ei mă amână pe mine, eu pe arabi!””, a declarat Ioan Andone , informează Libertatea

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
David Popovici, de neoprit la Europene! A câștigat semifinala de 200 m liber și e cu un pas în marea finală
Mediafax
Explicația halucinantă a pensionarului SRI despre Anna. Cum a încercat 'Romeo' de pe Transfăgărășan să iasă basma curată după ce familia l-a luat la întrebări
Cancan.ro
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce se ocupă acum Marina Dina, fosta asistentă TV a lui Mihai Morar de la Antena Stars. S-a retras din televiziune în 2010
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BULIŞOR: – Tată, ce trebuie să vând pentru a-mi cumpăra mașini, iahturi...
Râzi cu lacrimi
Test de cultură generală. De ce avem gene?
Descopera.ro
Dan Negru, mesaj pentru David Popovici după reușita de la Paris: 'Abia atunci performanța lui va avea valoare'
Cancan.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Minivacanța de 15 august – Restricții majore pe două drumuri din România. Ce trebuie să știe șoferii între 14 și 17 august
Promotor.ro