Mititelu: „Este un complot pus la cale de Lupescu și Prunea”

Redactor:
Narcis Drejan
Mititelu: „Este un complot pus la cale de Lupescu și Prunea
  • Publicat:

Finanțatorul Universității Craiova, Adrian Mititelu, s-a arătat consternat când a aflat de noua suspendare. Cu 728.000 de lei amenzi, doar pe 2008, patronul Științei este recordmen la casieria FRF.
“Este un abuz grosolan săvârșit de un grup care conduce fotbalul românesc și care nu acceptă ideile și propunerile reformatoare în sportul rege din țara noastră.Sunt victima unui complot care pornește din vârful FRF și care îi are ca pioni principali pe Ionuț Lupescu și Florin Prunea. Stilul meu nonconformist dar și ideile reformatoare la adresa arbitrajului i-au băgat în sperieți și încearcă să se răzbune prin aceste unelte, precum Cernat și alții ca el. În fotbalul românesc lucrurile au luat-o pe o cale demnă de spațiul ex-sovietic și alte păreri sunt considerate păreri dușmănoase. Faptul că am fost pedepsit pentru așa zisele mele declarații după meciul cu Steaua nu reprezintă decât niște găselnițe, pentru că pedeapsa de fapt este o răutate pornită din motivele pe care le-am spus. Mă voi lupta cu ei, chiar dacă șansele mele sunt foarte mici, însă niciodată nu voi abandona bătălia mea în fața unor oameni care în alte condiții n-ar reprezenta nimic”, a declarat Adrian Mititelu.

Acesta susține că Universității Craiova ar trebui să i se ceară scuze nu să i se dea cu ciocanul în cap, după ce oltenii au ratat locul trei la finalul turului, pentru două gafe ale asistenților, la meciurile cu CS Otopeni, scor 2-2, și FC Vaslui, scor 1-1: „În loc să ni se ceară scuze că n-am beneficiat de un arbitraj corect ni se mai dă un ciocan în cap. Nicio problemă, vom merge înainte și vom vedea ce va ieși. Ionuț Lupescu trebuie să înțeleagă că nu se poate ca aceste abuzuri pe care le face să continue la nesfârșit și într-o zi îi va veni rândul să plătească. Li s-a întâmplat unor oameni și mai puternici și mai de neînlocuit decât el”.

Întrebat ce părere are despre deciziile președintelui Comisiei de Disciplină, Daniel Cernat, Mititelu a răspuns sec: „Despre bietul Cernat ce pot să spun, el e pus acolo cu un scop”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Mihai Albu are cancer! Declarații tulburătoare ale creatorului de modă după ce a început lupta cu boala nemiloasă
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
Câştigătorul Survivor 2024 a fost deconspirat. O vedetă eliminată a scăpat porumbelul în direct
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o nouă intervenţie complicată
Medicii iau în calcul să îi amputeze piciorul lui Florin Piersic, din cauza infecţiei cu stafilococ. Actorul a suferit o…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Dezvăluirile milionarului devastat de două drame amoroase. O soție l-a părăsit pentru nașul de cununie, una pentru Cristi Borcea
Dezvăluirile milionarului devastat de două drame amoroase. O soție l-a părăsit pentru nașul de cununie, una pentru Cristi Borcea
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
FOTO EXCLUSIV | Decizie de urgență luată de medici. Ce se întâmplă acum cu Florin Piersic
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Putin a dat ORDIN. Militarii ruşi se RETRAG. Decizia zilei de 9 mai
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…