„Îmi doream de opt ani o victorie contra Barcelonei”

Mircea Lucescu se bucură de victoria repurtată cu Barcelona și afirmă că își dorea un astfel de meci de mai bine de opt ani. Antrenorul lui Șahtior crede că pentru echipa sa Cupa UEFA prea puțin, dar așa a fost să fie. "Mi-am dorit de opt ani o astfel de victorie împotriva Barcelonei. Îmi doream mult victoria și chiar dacă au avut câțiva absenți cei care au jucat erau deja folosiți în Primera Division și în Ligă. Puteam să batem cu 4-1, dar ei au arătat o bună organizare a jocului și au venit la un gol distanță de noi. Cupa UEFA e prea puțin pentru o echipă ca Șahtior, dar așa s-a întâmplat. Raț a jucat foarte bine în seara asta. Am de gând să îmi termin contractul cu Șahtior până în vară.", a spus Mircea Lucescu, la gsptv.
"Îmi doream de opt ani o victorie contra Barcelonei"

Mircea Lucescu se bucură de victoria repurtată cu Barcelona și afirmă că își dorea un astfel de meci de mai bine de opt ani. Antrenorul lui Șahtior crede că pentru echipa sa Cupa UEFA prea puțin, dar așa a fost să fie.

"Mi-am dorit de opt ani o astfel de victorie împotriva Barcelonei. Îmi doream mult victoria și chiar dacă au avut câțiva absenți cei care au jucat erau deja folosiți în Primera Division și în Ligă. Puteam să batem cu 4-1, dar ei au arătat o bună organizare a jocului și au venit la un gol distanță de noi. Cupa UEFA e prea puțin pentru o echipă ca Șahtior, dar așa s-a întâmplat. Raț a jucat foarte bine în seara asta. Am de gând să îmi termin contractul cu Șahtior până în vară.", a spus Mircea Lucescu, la gsptv.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]