Arbitru la parohie

Un groaznic accident de mașină i-a pus capăt carierei de arbitru lui Daniel Diaconu, dar l-a apropiat însă mai mult de Dumnezeu. În luna noiembrie a anului 2003, o mașină care venea din sens opus i-a tăiat calea, impactul fiind dezastruos. A scăpat ca prin minune de moarte. Verdictul doctorilor a fost dureros: luxație coxofemurală cu paralizie nerv sciatic stâng. Diaconu a suferit nu mai puțin de cinci intervenții chirurgicale, timp în care i s-a depistat o altă boală, hemofilie. Acum, fostul asistent are o proteză totală la șold cu grefă de os și se deplasează cu ajutorul unei proteze. După mai multe încercări de a ajunge la clinici din străinătate, Daniel Diaconu a ajuns la Mânăstirea Sfântul Pantelimon din Siliștea Gumești, județul Teleorman. Asta se întâmpla acum trei ani.
Arbitru la parohie

Un groaznic accident de mașină i-a pus capăt carierei de arbitru lui Daniel Diaconu, dar l-a apropiat însă mai mult de Dumnezeu.

În luna noiembrie a anului 2003, o mașină care venea din sens opus i-a tăiat calea, impactul fiind dezastruos. A scăpat ca prin minune de moarte. Verdictul doctorilor a fost dureros: luxație coxofemurală cu paralizie nerv sciatic stâng. Diaconu a suferit nu mai puțin de cinci intervenții chirurgicale, timp în care i s-a depistat o altă boală, hemofilie. Acum, fostul asistent are o proteză totală la șold cu grefă de os și se deplasează cu ajutorul unei proteze. După mai multe încercări de a ajunge la clinici din străinătate, Daniel Diaconu a ajuns la Mânăstirea Sfântul Pantelimon din Siliștea Gumești, județul Teleorman. Asta se întâmpla acum trei ani.

„Un semn de la Dumnezeu”

A stat câteva zile la acest lăcașŸ sfânt pentru a-șŸi liniști sufletul. €žAm suferit mult. Aveam o carierăƒ frumoasăƒ în față. Eram foarte aproape de a ajunge arbitru FIFA și credeam căƒ acesta este roul meu în viațăƒ. M-am înșelat, a fost un semn de la Dumnezeu€, a spus Diaconu. Dupăƒ ce a terminat Teologia, Daniel a fost o scurtăƒ perioadăƒ diacon, apoi a devenit preot. ÎÂŽn august 2008 am devenit diacon, pentru a-mi face ucenicia. Dupăƒ 34 de zile, starețul mânăƒstirii, Antonie, a vorbit cu Preasfințitul Episcop Galaction șŸi a decis săƒ măƒ hirotonească pe 8 septembrie€œ, ne-a relatat Daniel Diaconu.

Este și acum observator FRF

După accident, Diaconu nu a mai vrut să audă de fotbal. Nu-l interesa decât să se facă bine. După ceva vreme însă, și-a dat seama că mai poate fi de folos tinerilor săi colegi din postura de observator. A făcut o cerere la FRF pentru a fi primit în corpul observatorilor de arbitri. „Cererea mi-a fost aprobată. Am primit și permisiunea din partea bisericii”, a conchis preotul Diaconu.

"Porumboiu, îngerul meu păzitor"

După nefericitul accident de mașină din 2003, Adrian Porumboiu îi plătește fostului arbitru-asistent de fotbal, Daniel Diaconu, tratamentul și cazarea la clinica din Căciulata: "Îl consider pe domnul Adrian Porumboiu, îngerul meu păzitor. Mi l-a trimis bunul Dumezeu ca să mă ajute în acel moment dificil al vieții mele. Domnul Porumboiu îmi plătește de ani buni totul la Căciulata. Tratament și cazare", a spus Diaconu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]