Lucescu: „Nu mă surprinde că Juventus îl dorește pe Raț”

Lucescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Varianta transferului lui Raț la Juventus capătă tot mai mult contur.

După ce secundul lui Lucescu de la Șahtior, Carlo Nicolini, a dezvăluit presei intențiile „Bătrânei Doamne” de a-și asigura serviciile fundașului român, acum și Mircea Lucescu admite că Raț este aproape de Serie A. Antrenorul român spune că Răzvan a ajuns la acel grad de maturitate la care un asemenea salt în fotbalul din țara campioanei mondiale și la un nume de rezonanța lui Juventus ar putea fi făcut cu bine. „Cred că se va adapta la rigorile Seriei A, pentru că are multă experiență. În vară, Lazio și câteva cluburi germane și engleze ne-au bătut la ușă, dar nu au fost hotărâte. Vom vedea cum va evolua situația în următoarele săptămâni, pentru că este posibil, dacă se vor înțelege cluburile, ca Raț să plece chiar din iarnă”, a declarat „Il Luce”.

Tot el spune că deocamdată nu cunoaște poziția Consiliului de conducere al grupării ucrainene, dar nu crede că vor fi piedici, pentru că Răzvan a fost un jucător util în cei cinci ani petrecuți la Șahtior. „A venit la mine și mi-a cerut informații despre Juventus. Am stat serios de vorbă cu el și i-am explicat că e bine să rămână cu picioarele pe pământ, să nu se entuziasmeze până ce transferul nu va fi parafat, pentru că apoi, dacă nu se va face, va trăi o mare deziluzie. I-am spus tot ce trebuie despre Juventus și despre fotbalul italian”, a încheiat tehnicianul român.

„Cine nu și-ar dori să joace la Juventus?! Este una dintre cele mai mari echipe din Europa. Ar fi o onoare să îmbrac tricoul torinezilor” – Răzvan Raț, fundaș Șahtior

„Pentru mine nu este o surpriză faptul că un club de talia lui Juventus îl dorește pe Raț, pentru că și el este un jucător foarte bun” – MIRCEA LUCESCU, antrenor Șahtior

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Dieta Monicăi Anghel. A slăbit enorm în ultimii ani: alimentele la care a renunțat total! „Mă cântăresc în fiecare zi”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
CUTREMUR în România, chiar în ziua DE FLORII. Ce magnitudine a avut seismul
CUTREMUR în România, chiar în ziua DE FLORII. Ce magnitudine a avut seismul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare