Meiroșu: „Meci greu cu Ungaria”

Redactor:
Marius Hutu
Meiroșu: „Meci greu cu Ungaria
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adina Meiroșu susține că nu percepe meciul ca pe o revanșă și crede că ambele echipe vor aduce noutăți față de JO. Adina Meiroșu este una dintre jucătoarele importante ale României, Radu Voina punând mare preț pe aportul ei, mai ales în centrul apărării, unde naționala are puține soluții. Interul de la Oltchim se află la a treia competiție majoră și se gândește la un parcurs cât mai lung al României.

Adina, cum vă simțiți voi, jucătoarele, cu 24 de ore înainte de meciul cu Ungaria?

Suntem optimiste că vom reuși să obținem ce ne-am propus. Este adevărat că primul meci este foarte dificil, poate cel mai important, dar trebuie să dăm totul. Ne luptăm pentru o victorie.

Este acest meci și un prilej de revanșă după sfertul de finală pierdut la Beijing?
Poate doar pentru unele fete, întrucât alte jucătoare prezente aici nu au fost la Olimpiadă. Eu am fost și la Beijing, dar nu privesc acest meci ca pe o revanșă.

Vă mai poate surprinde cu ceva Ungaria?
Fiecare echipă vine cu ceva nou, inclusiv Ungaria sau România. Ne cunoaștem foarte bine, dar este loc și pentru surprize.

Ați vorbit cu Gabriela Szucs înainte de această partidă?

Nu am vorbit. Nici măcar nu ne-am întâlnit, deși stăm în același hotel.

Nici înainte de a pleca la loturi?
Nu am discutat pe tema Campionatului European. O să vorbim după meci.

Ce îți propui pentru acest turneu final?
Să dau totul pe teren, iar România să obțină rezultate notabile. Mă simt foarte bine, am ceva emoții, iar pentru început îmi doresc un debut cu dreptul la Campionatul European. Contează mult cum începi.

Nu va juca Oana Manea?
Ungureanu și Ardean par că au scăpat de gripă. România nu a scăpat însă de probleme, îngrijorarea venind din partea Oanei Manea (foto). Pivotul a resimțit durerile la spate și nu a participat la antrenament. De altfel, ea nici nu a mai efectuat deplasarea la sală. „Să-i dăm un telefon Ionelei (n.r. – Gâlcă, retrasă de la națională), să vină repede la Skopje. Avem nevoie de ea”, a glumit selecționerul, care s-a arătat, în același timp, îngrijorat de starea Oanei Manea. „Are probleme cu spatele și mă îngrijorează”, a spus Voina. România are doar doi pivoți de meserie, Oana Manea și Florina Bârsan. „Cred că Oana va juca. Și ea, și Florina își vor face treaba, sunt convins de asta”, a completat selecționerul.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
BOMBĂ la Survivor! Cum a TRIŞAT Iancu Sterp cu ajutorul fratelui său! Descalificat înainte de finală?!
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Ce trebuie să mâncăm pentru a ne feri de cancer: „Evitați aceste două lucruri!”
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume la care această plantă s-a adaptat
O rezervaţie de bujori unică în Europa se află în România. E situată pe cel mai înalt loc din lume…
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Rezervor URIAȘ de apă, găsit ADÂNC sub suprafața Pământului
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux la 20 de ani
Cât de mult seamănă fiica cea mare a lui Cristi Borcea cu milionarul român! Melissa Borcea se scaldă în lux…
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă deranjează”
Tatuajul ireal care a produs controverse în mediul online. Bărbatul de 60 de ani nu regretă decizia luată. „Nu mă…
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
Sexsomnia: O tulburare de somn jenantă despre care nimeni nu vrea să vorbească
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…