„Dayro i-a zis lui Gigi că nu-mi pasează fiindcă n-am valoare!”

Fostul atacant al Stelei, Nicolae Dică, actualmente la gruparea italiană Catania, a declarat că Dayro Moreno l-ar fi vorbit pe la spate în parioada în care ambii jucători erau coechipieri la formația din Ghencea. Potrivit lui "Dicanio", columbianul i-ar fi spus patronului Gigi Becali că nu îi pasează pentru că nu are valoare. "Eram învățat cu criticile lui Gigi Becali. Nu critica pe altcineva, decât pe mine. M-a durut foarte mult. Patronul Stelei mi-a spus că Dayro Moreno i-a zis că nu îmi pasa mie pentru că a văzut că nu am valoare. Îmi doresc să ajung la o înțelegere cu o echipă. Atunci voi spune de ce nu am reușit în campionatul italian, unde este un joc mai tacticizat. A fost o greșeală din partea mea că am ales Catania. Din câte știu, sută la sută mă voi despărți de ei.", a spus Dică pentru gsptv.
"Dayro i-a zis lui Gigi că nu-mi pasează fiindcă n-am valoare!"

Fostul atacant al Stelei, Nicolae Dică, actualmente la gruparea italiană Catania, a declarat că Dayro Moreno l-ar fi vorbit pe la spate în parioada în care ambii jucători erau coechipieri la formația din Ghencea. Potrivit lui "Dicanio", columbianul i-ar fi spus patronului Gigi Becali că nu îi pasează pentru că nu are valoare.

"Eram învățat cu criticile lui Gigi Becali. Nu critica pe altcineva, decât pe mine. M-a durut foarte mult. Patronul Stelei mi-a spus că Dayro Moreno i-a zis că nu îmi pasa mie pentru că a văzut că nu am valoare.
Îmi doresc să ajung la o înțelegere cu o echipă. Atunci voi spune de ce nu am reușit în campionatul italian, unde este un joc mai tacticizat. A fost o greșeală din partea mea că am ales Catania. Din câte știu, sută la sută mă voi despărți de ei.", a spus Dică pentru gsptv.

 

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri