„Arbitrii își permit să facă orice, stau 2-3 etape și revin!”

Patronul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a spus că echipa sa a marcat contra Craiovei la singura fază la care echipa sa a fost ajutată în acest sezon. Porumboiu a mai spus că îl înțelege pe Adrian Mititelu, pentru că a pierdut două puncte în ultimul minut. "N-am nevoie de vreun sprijin, niciun aut măcar, nu aș vrea. Nu se poate ca după ce a greșit o dată, să stea bine mersi și apoi să revină. Dacă aș fi președinte la CCA, i-aș elimina pe cei care greșesc o dată sau două ori, să-și caute meserie.Are dreptate Mititelu și eu aș fi făcut la fel, dacă pierdeam două puncte din buzunar. Arbitrii își permit orice, pentru că stau două-trei etape și apoi revin", a spus Porumboiu la Recursul Etapei.
"Arbitrii își permit să facă orice, stau 2-3 etape și revin!"

Patronul lui FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a spus că echipa sa a marcat contra Craiovei la singura fază la care echipa sa a fost ajutată în acest sezon. Porumboiu a mai spus că îl înțelege pe Adrian Mititelu, pentru că a pierdut două puncte în ultimul minut.

"N-am nevoie de vreun sprijin, niciun aut măcar, nu aș vrea. Nu se poate ca după ce a greșit o dată, să stea bine mersi și apoi să revină. Dacă aș fi președinte la CCA, i-aș elimina pe cei care greșesc o dată sau două ori, să-și caute meserie.Are dreptate Mititelu și eu aș fi făcut la fel, dacă pierdeam două puncte din buzunar. Arbitrii își permit orice, pentru că stau două-trei etape și apoi revin", a spus Porumboiu la Recursul Etapei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]