Radu Voina: „E o mândrie să reprezinți România!”

Antrenorul echipei naționale de handbal feminin a României, Radu Voina, a declarat la Izvorani că jucătoarele sale sunt supraevaluate, de fapt valoarea lor fiind alta.Acesta a spus că este o mândrie să reprezinți România, mai ales la competiții precum Jocurile Olimpice, Campionatul European sau Campionatul Mondial. "Deja simțim tracul competiției. Să nu credem că fetele sunt insensibile la presiunea existentă, dar ele au experiență și trebuie să treacă peste asta. Cred că sunt supraevaluați și este o presiune în plus faptul că suntem considerați cu a doua șansă la medalie. Noi trebuie să mergem să jucăm ca o echipă acoplo, fără individualități și sunt convins că fetele vor face totul pentru a obține locul pe care îl merită la acest Campionat Europea
Radu Voina: "E o mândrie să reprezinți România!"

Antrenorul echipei naționale de handbal feminin a României, Radu Voina, a declarat la Izvorani că jucătoarele sale sunt supraevaluate, de fapt valoarea lor fiind alta.Acesta a spus că este o mândrie să reprezinți România, mai ales la competiții precum Jocurile Olimpice, Campionatul European sau Campionatul Mondial.

"Deja simțim tracul competiției. Să nu credem că fetele sunt insensibile la presiunea existentă, dar ele au experiență și trebuie să treacă peste asta. Cred că sunt supraevaluați și este o presiune în plus faptul că suntem considerați cu a doua șansă la medalie. Noi trebuie să mergem să jucăm ca o echipă acoplo, fără individualități și sunt convins că fetele vor face totul pentru a obține locul pe care îl merită la acest Campionat European. Cele tinere pot și trebuie să fie surpriza acestui turneu. Echipa României este a națiunii noastre și este o mândrie să joci pentru ea, dar este și o sarcină foarte grea. Mă îngrijorează puțin faptul că unele sunt lipsite de experiență și vin de la echipe care nu au jucat meciuri foarte grele. Campionatul European este cea mai grea competiției oficială, peste CM și JO, pentru că vine toată crema Europei", a declarat Radu Voina, la Izvorani.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri