Acasa » Fotbal Extern » Liga Campionilor » Toja s-a rupt!

Toja s-a rupt!

Steliștii au efectuat antrenamentul oficial pe „Allianz Arena", ședința de pregătire fiind deschisă presei pentru doar 15 minute. Kapetanos și Pleșan s-au antrenat separat de restul echipei, sub supravegherea secundului Teja. Ceilalți au trecut și la obișnuita miuță, unde, după 15 minute, columbianul Toja a ieșit la marginea terenului accidentat (foto). El s-a prăbușit la pământ, acuzând dureri la piciorul stâng. La prima vedere, se pare că e vorba de o entorsă, fapt ce îl va împiedica să evolueze contra nemților diseară. „Am deja echipa în cap, nu trebuie să aștept antrenamentul oficial ca să mă decid asupra ei", spunea la prânz Dorinel Munteanu. Se pare că fotbalistul columbian era unul dintre titularii cu care Munti voia să înceapă partida cu Bayern. Cum sud-americanul nu mai poate juca, în locul său, va intra ori Szekely, ori Semedo. Probleme medicale a mai acuzat aseară și Arthuro, care după miuță s-a pregătit separat de restul echipei. Astfel, atacul Stelei e în „piuneze", pe banca de rezervă urmând să ia loc Kapetanos și Arthuro, dar numai pentru a completa foaia de meci.
Daniel Vlad
Toja s-a rupt!

Steliștii au efectuat antrenamentul oficial pe „Allianz Arena“, ședința de pregătire fiind deschisă presei pentru doar 15 minute.

Kapetanos și Pleșan s-au antrenat separat de restul echipei, sub supravegherea secundului Teja. Ceilalți au trecut și la obișnuita miuță, unde, după 15 minute, columbianul Toja a ieșit la marginea terenului accidentat (foto). El s-a prăbușit la pământ, acuzând dureri la piciorul stâng. La prima vedere, se pare că e vorba de o entorsă, fapt ce îl va împiedica să evolueze contra nemților diseară. „Am deja echipa în cap, nu trebuie să aștept antrenamentul oficial ca să mă decid asupra ei”, spunea la prânz Dorinel Munteanu. Se pare că fotbalistul columbian era unul dintre titularii cu care Munti voia să înceapă partida cu Bayern. Cum sud-americanul nu mai poate juca, în locul său, va intra ori Szekely, ori Semedo. Probleme medicale a mai acuzat aseară și Arthuro, care după miuță s-a pregătit separat de restul echipei. Astfel, atacul Stelei e în „piuneze”, pe banca de rezervă urmând să ia loc Kapetanos și Arthuro, dar numai pentru a completa foaia de meci.

800 de români pe „Allianz Arena”

Deși în campionat suporterii Stelei au decis să boicoteze meciurile echipei favorite, în Liga Campionilor elevii lui Dorinel Munteanu nu vor fi lăsați singuri. 800 de fani ai bucureștenilor și-au cumpărat bilete pentru partida de diseară.

2 meciuri a jucat Toja pentru Steaua în grupele Ligii în acest sezon: cu Bayern și cu Lyon, la București

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Englezii ar putea apela la Viagra la Cupa Mondială. Motivul NU ARE legătură cu ceea ce crezi
Mediafax
Cel mai ieftin oraș din România. O garsonieră costă 7.500€ acum, în luna iulie 2026
Cancan.ro
Sute de turiști, filmați pe ascuns în camere de hotel. Imaginile intime erau vândute apoi pe Telegram
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Vedeta pe care nu o mai recunosc oamenii pe stradă: „Pare extrem de bolnavă”! Cântăreața a trecut printr-o transformare uluitoare din cauza operațiilor estetice
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: - Bulă, de ce nu-mi mai muști urechea când te trezești...
Râzi cu lacrimi
O structură mamut observată în spațiul cosmic sfidează tot ce știm!
Descopera.ro
Fiul milionarului care și-a luat viața, în centrul unui scandal de zile mari! Șicanări în trafic și o „corecție” care s-a lăsat cu urmări
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Sony renunță la jocurile pe disc pentru consolele PlayStation. Când va intra în vigoare modificarea
Go4Games
Oltcit, relansat la Craiova sub umbrela Ford? Cum ar putea arăta și ce dotări ar avea, în 2026, noua mașină românească
Promotor.ro