„FC Ploiești e echipa FRF-ului!”

Redactor:
Marian Dima
„FC Ploiești e echipa FRF-ului!
  • Publicat:
  • Actualizat:

După ce Ceahlăul a câștigat sâmbătă derby-ul seriei I, 1-0 cu FC Ploiești, oficialii echipei moldovene au ținut să răspundă atacurilor venite din partea prahovenilor de-a lungul turului.

Președintele nemțenilor, Viorel Mestecăneanu, a precizat că toate loviturile de la 11 metri de care a beneficiat echipa sa au fost acordate corect. Totodată, Mestecăneanu susține că FC Ploiești este o echipă protejată de către Federația Română de Fotbal. „Referitor la toate comentariile asupra faptului că am primit prea multe penalty-uri, eu mă întreb dacă a stat cineva să analizeze fiecare fază în parte. Doi atacanți de viteză, cum avem noi, nu pot fi opriți decât prin fault. Etapa viitoare primim vizita celor de la Dinamo II Ploiești, dacă tot se vorbește de influențe. Toată lumea știe că ploieștenii sunt protejați de către FRF”, a tunat Mestecăneanu.

Tabăra prahovenilor nu a rămas indiferentă la acuzele nemțenilor și a ripostat prin Marian Manea, președintele Consiliul de Administrație al FC Ploiești.

„Să-mi dea caleașca de la Piatra-Neamț”

„Mă așteptam ca un om cu pretențiile domnului Mestecăneanu să se uite întâi în ograda lui și apoi să vorbească de alți. Nu în meciurile echipei FC Ploiești adversarii vor să se retragă de pe teren, nu noi avem golgheteri din penalty. Așa e la bucurie, te mai ia valul. Nu mă aștept ca cineva să se autosesiseze după asemenea declarații, adică încă o dovadă că suntem echipa FRF-ului”, a spus Manea, care apoi a încheiat ironic: „Eu sunt președintele Societății Române de Trap, am cai, dar nu am trăsură. Îl rog pe Mestecăneanu, în drumurile lui zilnice la București, să-mi aducă și mie caleașca aceea frumoasă pe care o au ei la Piatra-Neamț”.

Rohat: „Nu sunt vinovat!”

Autorul autogolului care a decis derby-ul de sâmbătă, Gheorghe Rohat, spune că portarul Gabriel Popa a greșit la golul nemțenilor. „Toată lumea mă consideră «țap ispășitor» pentru acest autogol. Dacă e să fie cineva vinovat, acela poate fi doar portarul, dar nu este cazul să căutam vinovați. Nu am de ce să îmi asum această înfrângere”, a spus Rohat. (Alexandru AMIRONOAIE)

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Digi RCS-RDS, cadou de Paște pentru toți abonații din România: toate facturile la jumătate de preț!
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el
Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei. Ce urmează să se întâmple cu el
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Simbolul ASCUNS în logo-ul NASA! Spune TOTUL despre adevăratul scop al agenției
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Câţi copii are, de fapt, miliardarul Ion Ţiriac. Cine a ajuns să îi administreze întreaga avere fabuloasă
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Din ce sunt făcuți mititeii de la „Gusturi românești” din Mega Image. Ce conțin, de fapt
Se CONFISCĂ BANII românilor. Decizia se aplică deja peste tot în România
Se CONFISCĂ BANII românilor. Decizia se aplică deja peste tot în România
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri
Felicitări și mesaje de Paște Fericit 2024. Urări frumoase de trimis pe Whatsapp și SMS-uri