„Titlul câștigat de CFR a dat aripi echipelor din provincie!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Partida de azi de la Brașov i-a creat stări de spirit diferite lui Mircea Lucescu. Victoria "stegarilor" l-a bucurat din primsma faptului că Răzvan antrenează acolo, dar l-a întristat pe de altă parte faptul că echipa sa de suflet a pierdut. Lucescu consideră că în Ștefan cel Mare nu este o criză și nu ar trebui să se ia măsuri după acest eșec. În schimb laudă prestațiile echipei fiului său și spune că dacă Brașovul ar fi avut mai mult noroc acum ar fi fost în vârful clasamentului.

"Este o victorie importantă pentru Răzvan, dar sper că nu va fi o înfrângere care să pună multe probleme pentru Dinamo. Toată lumea se așteaptă să câștige toate meciurile, dar nu se mai poate. Campionatul României este foarte echilibrat și victoria CFR-ului din sezonul trecut a dat multă încredere echipelor din provincie. Niciun meci nu mai este ușor. La fel ca în campionatul Rusiei, șapte echipe se luptă pentru titlu. La ei, Zenit riscă să nu mai prindă cupele europene. Dacă aș fi la Dinamo, nu aș face o tragedie din această înfrângere. Brașovul nu este o echipă slabă, deși nu mai câștigaseră de mult. Au pierdut puncte importante pe finalurile de meci și, cu puțin mai multă experiență, ar fi fost în apropierea Urziceniului în acest moment", a spus Lucescu la Sport.ro

Brașov a învins astăzi pe Dinamo cu 2-0.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut la uşă cu câteva ore înainte
Pasiune, furie, crimă: ucisă la 21 de ani de iubit, într-un apartament închiriat din Sibiu. Mărturia vecinului care le-a bătut…
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă femeie celebră
Vedeta căreia Ion Ţiriac i-a luat un inel cu diamante! Ce a putut spune miliardarul a lăsat mască o altă…
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Rămâi fără certificat de înmatriculare. Toți șoferii sunt verificați. Nu scapă nimeni
Rămâi fără certificat de înmatriculare. Toți șoferii sunt verificați. Nu scapă nimeni
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×