Dan Petrescu: „Suntem echipa sezonului!”

Redactor:
Marius Pitaru
Dan Petrescu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Unirii Urziceni a jubilat la sfârșitul meciului din Ștefan cel Mare în urma căruia au devenit liderii Ligii I.

Vă așteptați la o victorie cu Dinamo chiar în „Groapă”?

Nu, dar am sperat. În prima repriză au fost mai buni ca noi, dar la pauză am avut o discuție mai aprinsă cu jucătorii și ne-am trezit. Golul a venit meritat și cred că mai puteam marca, dar și ei puteau egala pe final dacă Arlauskis nu avea acele reflexe.

Înaintea meciului v-ați temut de arbitraj…
Într-adevăr, am avut emoții, dar n-au fost probleme. Nu mă așteptam ca Avram să arbitreze așa de bine. Parcă arbitrajul nici nu era în România.

Credeți că puteți rămâne pe locul I până la finalul turului?

Dacă vom mai obține măcar 4 puncte din meciurile cu Timișoara și Steaua, e clar că vom fi campioni de toamnă. Oricum, locul doi nu-l mai putem scăpa, fapt care este extraordinar. Nici nu ne-am propus asta la începutul campionatului. Suntem echipa sezonului!

Are Dinamo un complex în fața Urziceniului?

Nu cred. Este doar o coincidență că n-a bătut-o pe Unirea cu mine pe bancă. Eu mă bucur că am câștigat din nou cu 1-0, scorul meu preferat, și nu mă gândesc la astfel de superstiții.

Nu au primă de titlu


Ați jucat astă-seară și pe alte prime decât cele promise de patronul clubului?

Sub nicio formă. Nu-l cunoașteți pe patronul nostru. Niciodată n-ar accepta așa ceva. N-avem nici primă pentru titlu. Am avut totuși aseară alături de noi, pentru prima dată, milioane de suporteri din întreaga țară. Cred că steliștii, rapidiștii și clujenii au ținut cu noi și s-au bucurat că am învins-o pe Dinamo.

Miranda s-a lovit din nou

Rednic nu a scăpat de blestemul accidentărilor. În minutul 58, Miranda a fost schimbat, în locul lui fiind trimis pe teren Marius Niculae. Argentinianul s-a lovit la genunchiul drept și nu a mai putut continua partida. De fapt, este vorba de o reaccidentare, sud-americanul având și în trecut probleme la acest picior.

„Arbitrul ăsta are 1,62”

Cel care l-a atacat cel mai virulent pe Marius Avram a fost Vasile Turcu (foto).

Arbitrului i se reproșează faptul că nu l-a eliminat pe Fernandes după cotul în gură aplicat lui Miranda. „Nu trebuia delegat acest arbitru! Erau șase sau șapte arbitri mai experimentați. Nu caut să disculp evoluția noastră. Noi nu am prins o zi bună, însă acest arbitru nu are ce căuta la astfel de meciuri. Îl știu și pe taică-su. Vorba aia: «Ce se naște din pisică șoareci mănâncă». M-am interesat, el nici nu are 1,70m, n-ați văzut? Are 1,62, îi trebuie înălțătoare ca să arbitreze”, a precizat Vasile Turcu. În replică, Dan Petrescu spune că Dinamo vrea să umbrească victoria Unirii. „Nu știu să piardă! Ce să mai zic de Torje, care l-a lovit la fel pe portarul nostru”, a sărit Dan Petrescu.

"E o bucurie să fim acolo, în față. A fost un an senzațional! Locul 1 cu Unirea e ceva la care nu mă așteptam nici eu. Avem jucători adevărați, nu refuzați" – Dan Petrescu, antrenor Unirea

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e „grăsuță”
Antonia i-a lăsat pe toți fără cuvinte! Vedeta s-a lăsat fotografiată în toată splendoarea, după ce s-a plâns că e…
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Răzvan Lucescu a luat decizia, după oferta de 2.500.000€
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți se face pielea de găină
Ultima postare pe care a mai apucat să o facă Patrizia înainte să fie luată de viitura din Italia. Ți…
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Număr istoric! Presa din Franța a aflat ce tricou va purta Kylian Mbappe la Real Madrid
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Afecțiunea de care suferă Diana Dumitrescu. Diagnosticul DUR primit de la medici: „Am avut o criză de durere”
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
Imaginile la care va ofta din tot sufletul Anamaria Prodan FOTO
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu are coarne vaca ta?
BANCUL ZILEI. Bulă ajunge pentru prima dată la țară. Vede un țăran și îl întreabă: - Bade, de ce nu…
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
O femeie care a cumpărat o casă de vacanţă cu 1 euro în Italia dezvăluie adevărul din spatele schemei
Anunțul ANULUI de la NASA, diseară la ora 23:00! Urmărește AICI
Anunțul ANULUI de la NASA, diseară la ora 23:00! Urmărește AICI
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Pe modelul Irinel Columbeanu, un alt cunoscut milionar şi-a tocat întreaga avere: Mi-am cheltuit toţi banii
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Noul semn de circulație care-i bulversează pe șoferi! Mulți se fâstâcesc atunci când îl văd pe drumuri
Elena Udrea A SCĂPAT. Decizia este definitivă
Elena Udrea A SCĂPAT. Decizia este definitivă
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Flavius, filmat cum se îneacă! Imagini uluitoare cu ultimele clipe de viață ale băiatului de 19 ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă!
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Prețuri speciale la jocuri. Recomandările Go4Games
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Soldații ruși au publicat o înregistrare în timp ce umilesc prizonieri ucraineni VIDEO
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Radu Drăguşin, pe lista lui Antonio Conte la Napoli
Poți prezenta PAȘAPORTUL în loc de BULETIN când ești oprit de Poliție?
Poți prezenta PAȘAPORTUL în loc de BULETIN când ești oprit de Poliție?
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos a fost tortul
Cum au arătat nașii Anca Sigartău și Dragoș Pandele la nunta Oanei Moșneagu cu Vlad Gherman și cât de spectaculos…
×