Cei mai buni opt tenismeni din lume se bat în Turneul Campionilor, în direct la Sport.ro!

Cei mai buni opt tenismeni din lume se bat în Turneul Campionilor, în direct la Sport.ro!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cei mai tari opt tenismeni ai lumii – Federer, Murray, Roddick, Simon, Djokovic, Davydenko, Tsonga și Del Potro vin de mâine la Sport.ro în Turneul Campionilor de la Shanghai.

Elvețianul Roger Federer va încerca să obțină a cincea victorie din carieră, după succesele din 2003, 2004, 2006 și 2007.Numărul doi mondial este marele favorit la câștigarea Masters-ului, în absența liderului mondial, Rafael Nadal. Acesta din urmă s-a accidentat la turneul de acum două săptămâni de la Paris și a declarat forfait pentru Shanghai.

Astfel, "Fed Ex" are ocazia perfectă de a salva un sezon șters, în care a reușit să se impună în doar unul din cele patru turnee de mare șlem: la US Open, după o finală cu Andy Murray.

"Am arătat în acest final de sezon că mai am încă multe de demonstrat și faptul că s-a jucat pe suprafață rapidă a fost în avantajul meu. Sper să mă impun la Shanghai", spunea Federer după victoria de la Basel de luna trecută.

"Expresul" face parte din grupa roșie, alături de Andy Murray, Andy Roddick și Giles Simon (ocupantul locului 9 mondial și înlocuitorul lui Nadal).

Britanicul Murray, numărul patru mondial, se află într-o formă extraordinară și vrea să-i spulbere visul lui Federer, după ce acesta i-a răpit oportunitatea de a se impune la US Open. Cu două titluri câștigate în ultima lună, la Mastersul de la Madrid și la St Peterssburg, scoțianul pare a fi principalul adversar al elvețianului.

"După Wimbledon am jucat cel mai bun tenis din viața mea, sper să continuu în acest mod", a spus puștiul minune de 21 de ani.

Federer și Murray trebuie să aștepte până luni pentru a intra în arenă, mâineSport.roprezentându-vă duelurile din grupa aurie: Novak Djokovic, Nikolay Davidenko, Jo-Wilfried Tsonga și Juan Martin del Potro.

Primul meci de la Shanghai, Djokovic – Del Potro este in direct la Sport.ro, duminică, 9 noiembrie, de la ora 8:00.

În grupe se joacă după sistemul fiecare cu fiecare. Primii doi în clasamentul final al grupei merg mai departe în semifinale și încaseaza 300.000 de dolari. Dacă nu pierde niciun meci pe parcurs, campionul de la Shanghai pleacă acasă cu 1.300.000 de dolari.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a intrat în sală
Cristiano Ronaldo s-a dus la ”bătaia greilor”, dar nu se aștepta la așa ceva. Ce a pățit după ce a…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
Alertă de vreme rea. Este cod galben de ploi şi grindină în mai multe zone din ţară. Când vine căldura
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Ce scrie, de fapt, pe cel mai scump șervețel din lume. S-a vândut cu peste 700.000 de lire sterline. VIDEO
Adrian Alexandrov e în culmea fericirii. A uitat-o pe Elena Udrea
Adrian Alexandrov e în culmea fericirii. A uitat-o pe Elena Udrea
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×