Unirea, mai iute ca Oțelul: a urcat pe 1!

Unirea, mai iute ca Oțelul: a urcat pe 1!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dan Petrescu avea de ce să se teamă înainte de partida cu Oțelul. Atacul Unirii era în vizibilă scădere de formă, cu doar 2 goluri marcate în ultimele 4 meciuri de campionat, iar ialomițenii începeau disputa cu Oțelul fără principalele guri de foc, Bilașco și Onofraș, suspendați. Iar temerile "Bursucului" au fost întemeiată, ofensiva gazdelor în prima parte a meciului fiind fiind aproape inexistentă. Doar Mara (17) a avut o ocazie mai notabilă, șut puternic din afara careului, din poziție centrală, dar balonul trimis de decarul ialomițean a ocolit poarta lui Kolev.

În minutul 31, T. Bălan trimite peste poarta Oțelului, după ce, anterior, mai multe șuturi ale ialomițenilor, din careul gălățean, au fost blocate de fundații oaspeților. Cu 5 minute înainte de finalul reprizei, Galamaz are șansa golului, însă reluarea fundașului, din 8 metri, cu capul, după o lovitură liberă, trece peste transversala lui Kolev.

Unirea macină în gol, Oțelul încearcă să aglomereze centrul terenului, iar rezultatul e o primă repriză plictisitoare, fără faze notabile sau ocazii importante la niciuna dintre cele două porți.

Repriza secundă aduce parcă un alt meci și debutează halucinant, cu 3 goluri în 4 minute. Mai întâi Oțelul deschide scorul, prin Pena (51), după o centrare a lui Iorga de pe partea dreaptă, dar Unirea revine rapid.

Pădurețu (54) aduce egalarea cu un șut din la colțul lung, după o transversală a lui Mara, apoi Bordeanu are o incursiune pe partea stângă, centrează în fața porții, iar T. Bălan, nemarcat în 5 metri, o duce pe Unirea în avantaj, cu o lovitură de cap. Ialomițenii mai au o ocazie importantă, prin Mara (60), care a reluat superb, din vole, de la 14 metri, dar Kolev s-a aflat la post.

În finalul meciului, Dănălache își trece și el numele pe tabela de marcaj, după o lovitură de cap de lângă S. Costin, din 6 metri, în urma unei lovituri libere a ialomițenilor, de pe partea dreaptă.

Unirea câștigă cu 3-1, după ce Oțelul a deschis scorul, și este noul lider din Liga I, cel puțin până la partida de mâine, dintre FC Timișoara și Dinamo.

VEZI AICI LIVE TEXT DESFĂ‚ȘURAREA PARTIDEI!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Ungurii ne umilesc din nou. Ungaria dă lecții României. Este o rușine fără margini
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante!
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×