„Costel Zotta!”

Prezentarea Rapidului 2008-2009. În Giulești răsună imnul, iar Horia Brenciu trâmbițează nașterea unei echipe cu glezna fină. Numărul 1 iese primul din tunel, așa a fost dintotdeauna. Suporterii știu că Dani e în conflict cu conducerea și răgușesc strigând numele portarului. Dacă ar fi știut atunci că era ultima oară când idolul lor călca în Giulești, probabil că Taher și-ar fi primit porția de înjurături și pietre mai repede decât se aștepta. Dar concluzia amară a despărțirii dintre Coman și Rapid e alta, și anume că Rapidul lui Răzvan Lucescu se destramă ca un cub de zahăr în ocean. Refugiați sub aripa juniorului la Brașov, vânduți Stelei ori trimiși la echipa a doua, oricum ar fi, fotbaliștii care au bătut Hamburgul nu mai au loc în Giulești. Iar de la sosirea lui Taher, politica de alungare a "copiilor" lui Răzvan s-a transpus într-o inavzie de macho fotbaliști. Căreia nu i-a făcut față nici Coman, înlocuit cât ai clipi din ochi de un anume Pardo, doar pentru că Dani a îndrăznit să-și negocieze un contract mai bun. În ritmul ăsta, probabil că nu va trece mult timp până când singurul UEFAntastic de la Rapid va rămâne Constantin Zotta. Și, o știe și el, e ultimul care are dreptul să se laude cu asta!
„Costel Zotta!"

Prezentarea Rapidului 2008-2009. În Giulești răsună imnul, iar Horia Brenciu trâmbițează nașterea unei echipe cu glezna fină.  Numărul 1 iese primul din tunel, așa a fost dintotdeauna.  Suporterii știu că Dani e în conflict cu conducerea și răgușesc strigând numele portarului. Dacă ar fi știut atunci că era ultima oară când idolul lor călca în Giulești, probabil că Taher și-ar fi primit porția de înjurături și pietre mai repede decât se aștepta.
Dar concluzia amară a despărțirii dintre Coman și Rapid e alta, și anume că Rapidul lui Răzvan Lucescu se destramă ca un cub de zahăr în ocean. Refugiați sub aripa juniorului la Brașov, vânduți Stelei  ori trimiși la echipa a doua, oricum ar fi, fotbaliștii care au bătut Hamburgul nu mai au loc în Giulești. Iar de la sosirea lui Taher, politica de alungare a “copiilor” lui Răzvan s-a transpus într-o inavzie de macho fotbaliști. Căreia nu i-a făcut față nici Coman, înlocuit cât ai clipi din ochi de un anume Pardo, doar pentru că  Dani a îndrăznit să-și negocieze un contract mai bun.  În ritmul ăsta, probabil că nu va trece mult timp până când singurul UEFAntastic de la Rapid va rămâne Constantin Zotta.  Și, o știe și el, e ultimul care are dreptul să se laude cu asta!

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
„Schimbul de ulei japonez”, explicat de un mecanic cu 20 de ani de experiență. De ce metoda a devenit virală în rândul șoferilor
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania