Taher: „Copos îmi face manevre!”

Taher: „Copos îmi face manevre!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Taher continuă războiul cu Copos. Iordanianul recunoaște franc că nu reușește să mai dea în ultima vreme de patronul giuleștenilor. Motivul? Acesta nu mai răspunde la telefon. Mai mult, iordanianul se simte lucrat de Copos, și spune că acesta a luat din conturile Rapidului 2 milioane de euro pentru a plăti restanțe mai vechi ale Rapidului, bani care de fapt erau ai lui!

Se spune că ați ajuns să vorbiți cu Copos doar prin SMS. Care e situația?
Pe domnul Copos îl sun toată ziua, îmi răspunde secretara, care îmi spune că este ocupat. Nu înțeleg de ce George s-a schimbat în ultima vreme. Nu îmi place, una spune și alta face, așa este el.

Apropo, veniți cu Copos la meciul cu Steaua?
Vin în țară sâmbătă și cred că voi fi prezent la meci. I-am propus domnului Copos să mă însoțească în tribună, dar dânsul m-a refuzat.

Ultima dată când ați fost în Giulești, suporterii v-au primit cu pietre…

Din cauza lui Copos. M-a lăsat singur în fața suporterilor furioși și am luat pietre, sticle în cap…

Membrii CA susțin că George Copos a ridicat de la club 2 milioane de euro din banii dumneavoastră. Este adevărat ?

Am de lămurit mai multe lucruri cu Copos, am avut o înțelegere, iar dânsul a început să-mi facă manevre. Am adus bani la echipă, acum am descoperit că o parte din bani au fost folosiți să se plătească datorii mai vechi. Eu nu am venit la Rapid să plătesc restanțele altora, am venit să ajut clubul și să fac performanță.

Regretați că ați investit bani la Rapid ?

Nu îmi pare rău că am băgat 8 milioane de euro în fotbal, am venit alături de echipă cu inima deschisă. Pentru că Rapid va ramâne Rapid indiferent că este condus de Copos sau Taher, acest club nu se va desființa niciodată.

Jucătorii nu au mai primit banii de două luni, și nici primele. Este posibil să le dați banii până în meciul cu Steaua ?
Așa cum am dat opt milioane de euro, sunt gata să mai dau încă un milion de euro pentru a plăti salariile fotbaliștilor. Dar săptămâna viitoare vom rezolva această problemă. Jucătorii nu pot să sufere din cauza disputei pe care o am eu cu George Copos, ei trebuie să joace fotbal. Eu nu îi voi lăsa, pentru că ei au venit la Rapid să facă performanță, iar în ultima lună mi-au demonstrat că sunt mai rapidiști decât George Copos și decât alții, care se laudă în fiecare zi cu asta.

„N-am niciun apel pierdut“

George Copos susține că de fapt Fathi Taher nu l-a mai sunat în ultima vreme, ba mai mult, i-a trimis zeci de notificări, fără a primi vreun răspuns de la iordanian. „Nu pot să comentez nimic din ce spune Taher până când nu vine în țară. Trebuie să vorbesc față în față cu el. Spune că eu nu i-am răspuns la telefon? Eu nu am niciun apel pierdut de la el. Nu m-a contactat. I-am trimis zeci de adrese prin care i-am solicitat conciliere, dar n-am primit nimic înapoi!”, a dezvăluit Copos.

"Eu am dat la club opt milioane de euro fără să fiu acționar, iar domnul Copos, care e acționar majoritar, a adus doar vreo 750.000. Eu am dat din sufletul meu fără să am nicio funcție la Rapid" – Fathi Taher, finanțator Rapid

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de luni
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
”Dan Petrescu?”. Gigi Becali a provocat hohote de râs în direct, după ce FCSB a luat titlul
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la 57 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie.
O româncă stabilită în Spania arată ce găteşte cu alimentele pe care le găseşte prin gunoaie. "Aleg și eu ce…
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Care este singurul moment de desfătare al soţiei lui Dan Şucu. Diana Şucu a recunoscut totul
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
Devine ilegal de astăzi, 28 APRILIE. Legea se aplică deja în toată ROMÂNIA
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați.
VIDEO. Profesoara concediată din cauza pozelor indecente de pe net le-a râs în față părinților revoltați. "Mi-am cumpărat o casă…
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Rușii au lovit instalațiile energetice din centrul și vestul Ucrainei. Zelenski: Aprovizionarea cu gaz a UE este în pericol
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în luna mai 2024
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor fi nevoite să renunțe în…