Acasa » Alte Sporturi » Volei » Tomis, victorie spectaculoasă

Tomis, victorie spectaculoasă

Cele două reprezentante ale României în Cupa Confederației Europene de Volei (CEV), la masculin, și-au făcut astăzi debutul în competiție, ambele fiind gazde. La Constanța, Tomis, realizatoarea eventului în ultimii doi ani, a avut un meci dificil în compania formației austriece Hypo Tirol Innsbruck: 3:2 (-18, -20, 18, 27, 19).

Cele două reprezentante ale României în Cupa Confederației Europene de Volei (CEV), la masculin, și-au făcut astăzi debutul în competiție, ambele fiind gazde. La Constanța, Tomis, realizatoarea eventului în ultimii doi ani, a avut un meci dificil în compania formației austriece Hypo Tirol Innsbruck: 3:2 (-18, -20, 18, 27, 19). După cum o arată și scorul pe seturi, oaspeții, al căror căpitan este austriacul de origine română Daniel Gâvan, au dominat primele două seturi, însă localnicii au revenit în forță. Momentul cheie al partidei s-a consumat în actul patru, când Tomis a avut puterea să se desprindă de valoroasa sa adversară. Este a treia victorie a campioanei României în disputele cu gruparea din Innsbruck, după cele câștigate în sezonul trecut (3:1 și 3:2).
Într-un alt meci din cadrul Cupei CEV, disputat la Piatra Neamț, formația locală Volei Club Municipal n-a avut norocul Constanței, pierzând cu 2:3 întâlnirea cu Radnicki Kombank Kragujevac (Serbia).
Meciurile retur sunt programate pe 12 noiembrie, în Austria, respectiv în Serbia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]