Blanc: „Mutu era plin de el”

Blanc: „Mutu era plin de el
  • Publicat:
  • Actualizat:

„Nu vorbesc decât la conferințele de presă!”, a spus, un pic de sus, Laurent Blanc în momentul în care l-am abordat pentru un dialog. „Nimic legat de acest meci. Numai despre trecut. De pildă, ce prieteni aveți în România?”, am replicat, iar discuția s-a legat.

Ce fotbaliști români v-au plăcut în trecut?
Indiscutabil, Gheorghe Popescu. Am jucat cu el la Barcelona. A fost un mare fotbalist, este un om deosebit. Suntem prieteni și acum, deși viața ne-a despărțit.

Doar el?
Mă știu bine și cu Mutu, de pe vremea când am jucat la Inter Milano. Eu eram deja acolo când a venit el. Mare talent! Îmi plăcea să văd ce face cu mingea la antrenamente. Era un pic plin de el pe atunci, dar așa sunt toți puștii talentați la început. Între timp s-a maturizat, iar acum este un fotbalist împlinit.

A avut acea problemă…
Da, la Chelsea. Știu, dar este de domeniul trecutului. Din câte am mai auzit după aceea despre el, a recuperat și ca imagine, și profesional. Este de apreciat asta.

Ce succes ar avea Mutu în campionatul francez?

Cred că i se potrivește cel mai bine Italia. Acolo trebuie să joace Mutu. Fotbalul italian este pe stilul lui.

Ce amintiri aveți legat de meciurile contra românilor?

Una la care eu nu am participat. (Râde). 3-1 pentru noi la București în preliminarii pentru Euro 1996. Eu eram accidentat atunci. A fost meciul lui Zidane. Apoi, la turneul final am jucat cu România și am învins cu 1-0. Am fost pe teren de data aceea.

România vă place?

N-aș putea să spun. Nu am văzut prea multe în țara voastră.¢

"Barthez? Aaaa, când îmi amintesc de el îmi este dor de fotbal. Chelia lui reprezintă una dintre cele mai frumoase amintiri ale mele de pe vremea în care jucam" – Laurent Blanc,antrenor Bordeaux

"O vreme n-am mai vorbit cu Gheorghe Popescu pentru că nu mai aveam numărul lui de telefon. Am făcut rost de el, iar acum vorbim destul de des. Mare fotbalist a fost…" – Laurent Blanc, antrenor Bordeaux

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de la FCU Craiova
Adrian Mititelu Jr. a ieșit din spital și nu a stat pe gânduri! Unde a fost surprins fiul patronului de…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Câți bani primește FCSB după ce a devenit campiona României! Suma uriașă pe care o poate încasa din competițiile europene
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
Vești proaste pentru șoferi! Riscă amenzi de cinci ori mai mari. Greșeala care le poate goli buzunarele
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
O NOUĂ TAXĂ obligatorie în România. Trebuie să dai banii până pe 30 APRILIE
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare