Marius Stan: „Oțelul nu-i prostituata lui Dinamo!”

Marius Stan a dezmințit categoric zvonurile care susțineau că Oțelul a mimat fotbalul în disputa din Ștefan cel Mare, contra lui Dinamo. "Nu sunt trist după meciul cu Poli Timișoara, dar nici nu pot să fiu fericit atunci cînd pierdem două puncte în minutul 93. Mai trist sunt din cauza acuzațiilor pe care le-am primit, cum că am fi cedat punctele lui Dinamo în Ștefan cel Mare? Noi nu suntem prostituata satului, așa cum zic unii! Noi ne-am propus să nu mințim fotbalul, pentru că altfel nu poți să obții rezultate. Acum văd că lumea aruncă în noi cu noroi. Eu nu sunt Adrian Poumboiu să ameninț cu tribunale și procese, dar acest subiect mă deranjează foarte mult" a spus Marius Stan la Telesport.
Marius Stan: "Oțelul nu-i prostituata lui Dinamo!"

Marius Stan a dezmințit categoric zvonurile care susțineau că Oțelul a mimat fotbalul în disputa din Ștefan cel Mare, contra lui Dinamo.

"Nu sunt trist după meciul cu Poli Timișoara, dar nici nu pot să fiu fericit atunci cînd pierdem două puncte în minutul 93. Mai trist sunt din cauza acuzațiilor pe care le-am primit, cum că am fi cedat punctele lui Dinamo în Ștefan cel Mare? Noi nu suntem prostituata satului, așa cum zic unii! Noi ne-am propus să nu mințim fotbalul, pentru că altfel nu poți să obții rezultate. Acum văd că lumea aruncă în noi cu noroi. Eu nu sunt Adrian Poumboiu să ameninț cu tribunale și procese, dar acest subiect mă deranjează foarte mult" a spus Marius Stan la Telesport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri